Google+
Home » Invatamant » Elevii bârlădeni pasionați de IT au sărbătorit un an de „Giucamp”

Elevii bârlădeni pasionați de IT au sărbătorit un an de „Giucamp”

de Mihaela NICULESCU

Clubul IT&C „Giucamp” a împlinit un an de existență. Timp de 12 luni elevi pasionați de tehnologie și informatică, îndrumați de profesorul Vlad Giurcanu, au participat la ședințe de pregătire pentru performanță. Elevii nu au plătit nicio taxă, iar profesorul coordonator Vlad Giurcanu a desfășurat activitățile benevol, fără a fi remunerat, doar cu scopul de a susține interesul pentru învățătură al elevilor care vor și pot face performanță.

„În perioada 6-13 octombrie, Asociația «Viitor trecutului nostru», sub egida căreia funcționează Clubul IT&C «Giucamp», a desfășurat ședințe de pregătire, timp de două ore pe zi, activități în cadrul unui program european intitulat «Meet and Code», în parteneriat cu fundația Techsoup Romania. Ciclul de pregătire al lunii octombrie se numește <<Start Gamification>> . Peste 100 de elevi dornici de afirmare au făcut cunoștință cu tehnologiile informatice utilizate în industria de divertisment pentru producerea jocurilor. Capacitățile de producție de mijloace informatice pretindem că sunt brand de țară. În toate marile companii, în poziții dominante sunt și informaticieni români, mulți foști elevi ai mei. Totuși, sistemul educațional la niciun nivel nu școlarizează încă anumite ramuri cerute insistent de industrie în piață muncii. Activitatea asociației în cadrul proiectului <<Meet and Code>> oferă șansa Bârladului de a fi prezent pe harta orașelor europene, unde acest proiect global are reprezentanți. Promovarea acestor preocupări pentru educație de calitate este singura dar suficienta recompensă dorită de Asociația <<Viitor trecutului nostru>>.”, a declarat prof. Vlad Giurcanu, fondatorul asociației.

Clubul IT&C „Giucamp” a apărut în urma demersului Asociației „Viitor trecutului nostru”, care a constat în demararea unui proiect educațional, anul trecut, ce și-a propus implementarea conceptului unei conexiuni între universul noilor tehnologii și inițierea de schimbări în societate. Ideea a atras foarte mulți elevi care frecventează acest club și care au dorit să sărbătorească, alături de profesorul lor, un an de activitate.

„Datorită Clubului <<Giucamp>> am avut oportunitatea de a lucra și de a face proiecte în domeniul VR (Virtual Reality) și cel al dezvoltării de jocuri video. Am învățat multe pe parcurs, dar sunt conștient că voi avea de învățat și mai multe pe viitor”, a declarat pentru Est News Matei Cibotaru, elev în clasa a XII-a la Colegiul „Gheorghe Roșca Codreanu”.

Și pentru elevul Antonio Ganea, coleg cu Matei, Clubul „Giucamp” a însemnat nu numai o atracție ci și o oportunitate: „«Giucamp» presupune o comunitate ce se întâlnește săptămânal pentru a schimba idei în domeniul IT&C, fiind singurul club de acest gen din oraș. Deși există de doar un an, este o mare oportunitate pentru elevii bârlădeni de gimnaziu și liceu, ce trebuie exploatată la maximum dacă cei care îl frecventează își propun să lucreze în acest domeniu atât de frumos, atât de greu, dar de viitor.”

Sâmbătă, de la ora 17, elevii lui Vlad Giurcanu au făcut cele două ore de pregătire, după care au sărbătorit un an de când se întâlnesc în această comunitate de pasionați IT-iști, sub coordonarea sa. Nu a lipsit nici tortul aniversar, ornat cu numele proiectului european „Meet and Code” și a ciclului de pregătire „Start Gamification”.

„Asociațiile, fundațiile si organizațiile neguvernamentale sunt formele prin care încă pulsează dorința unei recunoașteri locale si regionale cu privire la vocația cultural-educațională a Bârladului. Iată că sunt și ocazii când aceste recunoașteri ating și ranguri mai înalte, care trebuie mărturisite și cinstite cum se cuvine.”, a mai declarat prof. Vlad Giurcanu.

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: