Google+
Home » Sanatate » Timp de două zile, o analiză de sânge vitală nu s-a putut face la Spitalul „Elena Beldiman”, întrucât aparatul laboratorului s-a defectat

Timp de două zile, o analiză de sânge vitală nu s-a putut face la Spitalul „Elena Beldiman”, întrucât aparatul laboratorului s-a defectat

de Mihaela NICULESCU

Din cauza suprasolicitării, aparatul care indică timpii de coagulare a sângelui, din laboratorul Spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad, a fost inutilizabil timp de o zi și o noapte.

Pacienții cu probleme cardiace veniți în urgență sâmbătă și duminică și care aveau nevoie de efectuarea analizei INR au trebuit să aștepte până luni, când aparatul a fost reparat. Reprezentanții firmei ieșene care asigură mentenanța acestui aparat au intervenit sâmbătă noaptea, când s-a produs defecțiunea, dar nu l-au putut repune în funcțiune decât luni dimineață. Astfel, pacienții internați în weekend au beneficiat de această analiză abia ieri. Aparatul efectuează analiza INR, o analiză vitală pentru o anumită categorie de pacienți, în funcție de care medicul dozează tratamentul medicamentos fiecărui pacient în parte. Acest aparat este destul de costisitor, sensibil și în ciuda faptului că este performant, suprasolicitarea determină uneori defectarea analizatorului.

Deși această analiză se poate face la mai multe laboratoare private din oraș, pacienții preferă să vină la Spitalul „Elena Beldiman” pentru ca în eventualitatea în care sunt internați, fie în regim de spitalizare continuă, fie de zi, nu plătesc nimic. Sunt, totuși, și pacienți din ambulatoriu care se adresează laboratorului Spitalului „Elena Beldiman” pentru a face această analiză contra cost, pentru că aici s-au obișnuit. Nu este prima oară când aparatul cedează, numai că dacă pe timpul zilei pacienții pot fi direcționați către laboratoarele private, pe timpul nopții niciunul dintre aceste laboratoare nu lucrează. În astfel de situații, cele mai afectate rămân persoanele programate pentru intervenții chirurgicale, în cazul lor, operațiile fiind amânate până la remedierea situației.

Aparatul care nu a mai funcționat de sâmbătă noaptea este unul de ultimă generație, achiziționat de spital în urmă cu doi ani. Ar fi de dorit să existe și un aparat de rezervă, dar spitalul nu are resurse pentru a-l achiziționa, instituția abia descurcându-se de azi pe mâine. În continuare, pacienții sunt trimiși la farmacii să își cumpere medicamente sau perfuzoare și chiar să facă anumite analize de sânge, pentru care spitalul bârlădean nu a încheiat contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate.

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: