Google+
Home » Sport » În weekend are loc o nouă etapă din Liga a V-a de fotbal

În weekend are loc o nouă etapă din Liga a V-a de fotbal

Iubitorii de fotbal din județ vor avea ocazia în weekend să se delecteze cu încă o porție de fotbal spectacol, rezultatele înregistrate până acum lăsând suspanul să plutească în aer. Ne așteptăm la goluri multe, scoruri fluvii, dar și răsturnări de scor.

În seria Vaslui Vest vor avea loc dueluri de foc. Liderul Inter Sport Vaslui va da piept cu ocupanta locului trei, Viitorul Rebricea. Ocupanta locului doi va avea și ea parte de un meci destul de greu, în compania celor de la Avântul Zăpodeni. FC Gloria Todirești va da piept cu Voința Ștefan cel Mare.

Pe primele două locuri în seria Vaslui Vest sunt Inter Sport Vaslui și Unirea Negrești, cu câte 12 puncte. Urmează Viitorul Rebricea și Avântul Zăpodeni, ambele cu câte 7 puncte. Pe cinci se clasează Vulturul Bălteni, cu 5 puncte. În subsolul clasamentului sunt FC Gloria Todirești și Voința Ștefan cel Mare, ambele cu 0 puncte.

În seria Vaslui Est liderul FC Ghergheleu are parte, teoretic, de o formalitate, cu lanterna roșie Avântul Codăești. Duelul etapei este între ocupantele locurilor doi și trei, Victoria Muntenii de Jos primind vizita celor de la Viitorul Văleni. În alt meci se vor înfrunta SC 2000 Lipovăț cu Avântul Solești.

FC Ghergheleu e lider în seria Vaslui Est, cu 12 puncte, urmată de Victoria Muntenii de Jos, cu 10 puncte. Urmează Viitorul Văleni și Avântul Solești, ambele cu 7 puncte. Pe cinci se clasează SC 2000 Lipovăț cu cinci puncte. Ultima clasată, Avântul Codăești, are un punct.

În seria Huși – Bârlad liderul FC Crețești are șansa de a se desprinde de ocupanta locului doi, datorită faptului că aceasta va sta. Misiunea primei clasate se anunță a fi ușoară, aceasta înfruntând lanterna roșie Multim Perieni. Unirea Alexandru Vlahuță are ocazia de a urca și mai sus pe podium dacă va învinge în deplasare pe Avântul Băcani. În caz contrar ar putea pierde chiar și locul trei. Olimpia Stănilești și Viitorul Vetrișoaia au nevoie de victorie în meicul direct pentru a spera la un loc pe podium.

În fruntea clasamentului seriei Huși – Bârlad este FC Crețești, cu 12 puncte. Urmează FC Pogănești, cu 8 puncte. Completează podiumul Unirea Alexandru Vlahuță, cu 6 puncte. Urmează Viitorul Vetrișoaia și Olimpia Stănilești, ambele cu 5 puncte. Avântul Băcani a rămas pe șase cu 4 puncte. Lanterna roșie Multim Perieni are un punct. (G.P)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: