Google+
Home » Social » Bârlădenii pot vedea cu ochii lor o lucrare semnată de marele pictor Picasso, la Muzeul „Vasile Pârvan”

Bârlădenii pot vedea cu ochii lor o lucrare semnată de marele pictor Picasso, la Muzeul „Vasile Pârvan”

Publicul iubitor de artă va avea privilegiul de a viziona lucrarea „Dans L’ Atelir, Ou Peintre, Et Modele Examinant Son Potrait”, realizată de Pablo Picasso în 1965. Gravura îi aparține lui George Șerban, colecționar de artă și va fi expusă la Bârlad cu ocazia expoziției – concurs Bienala Internațională de Artă Contemporană “Nicolae Tonitza”, cu tema “Națiune – Identitate – Integritate – Corporalitate”.

Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad, împreună cu Ministerul Culturii și Identității Naționale, Consiliul Județean Vaslui, Primăria Municipiului Bârlad, Consiliul Local Bârlad și Uniunea Artiștilor Plastici din România îi invită pe bârlădeni să vizioneze expoziția – concurs începând de duminică, ora 11.00, când va avea loc vernisarea acesteia de către cunoscutul critic de artă și curator Mihai Plămădeală.

Expoziția este organizată pe două secțiuni, respectiv o secțiune de pictură și una de grafică, care vor cuprinde peste 120 de lucrări provenite din 27 de țări, de pe trei continente (America, Asia, Europa). În urma jurizării, două din lucrări, respectiv una de pictură și una de grafică vor fi premiate cu sume importante de bani oferite de Primăria și Consiliul Local Bârlad, Asociația Constantin Hamangiu și un grup de investitori. De asemenea va fi oferit și un premiu pentru cea mai bună lucrare a unui tânăr artist. (G.P)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: