Google+
Home » Administratie » Și catârii votează – Contre între consilierii județeni în ultima ședință a CJ Vaslui

Și catârii votează – Contre între consilierii județeni în ultima ședință a CJ Vaslui

De Dănuț CIOBANU

Consilierii județeni liberali au reușit să respingă două proiecte, în ultima ședință a CJ Vaslui. Hotărârile vizau preluarea gratuită de către CJ Vaslui a patru autofreze de zăpadă de la Direcția Regională Iași și transferul a două autoturisme din parcul auto al CJ-ului către două instituții. Cum proiectele priveau patrimoniul, acestea aveau nevoie de două treimi din voturile consilierilor în funcție (22 de voturi) pentru a fi adoptate. Liberalii nu au votat inițiativele și proiectele au căzut. Cea mai dură intervenție pe această temă a avut-o Ana Timofte, consilier liberal: „Ne așezăm ca niște catâri cu picioarele dinapoi și uitați-vă ce iese”.

Consilierii liberali din cadrul Consiliului Județean (CJ) Vaslui au reușit să respingă la vot două proiecte de hotărâre, supuse dezbaterii în ședința ordinara din această săptămână.

Primul proiect căzut se referă la transmiterea a doua autoturisme din parcul auto deținut de CJ Vaslui către Centrul Militar Județean și Centru Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale. Cele două instituții aveau nevoie de mașini, deoarece cele care sunt în dotarea lor sunt vechi și necesită costuri ridicate în ceea ce privește utilizarea. Autoturismele urmau să fie cedate prin intermediul unui contract de comodat, valabil până în anul 2024.

Al doilea proiect care a căzut la vot viza preluarea în folosință gratuită a patru autofreze de zăpadă aflate în proprietatea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA. Practic, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași este dispusă să cedeze printr-un contract de comodat pe o perioadă de cinci ani cele două utilaje, pe care CJ Vaslui urma să le utilizeze la lucrările de deszăpezire pe drumurile județene.

Sunt necesare două treimi din voturi

Cum cele două proiecte privesc patrimoniul, pentru aprobarea hotărârilor este nevoie de votul a două treimi din consilierii județeni în funcție. Mai exact, din cei 33 de consilieri județeni în funcție, pentru adoptarea celor două proiecte de hotărâre era nevoie de 22 de voturi. În aceste condiții, grupul consilierilor PSD și ALDE din cadrul CJ Vaslui nu întruneau în cadrul ședinței acest număr de voturi, iar trecerea proiectelor a depins de votul consilierilor județeni din grupul PNL.

Cum grupul liberalilor s-a abținut sau a votat împotrivă, cele două proiecte au căzut unul după altul.

Ciprian Trifan, vicepreședintele CJ Vaslui, s-a arătat foarte nemulțumit de poziția consilierilor liberali și le-a spus că cele patru freze sunt foarte importante pentru susținerea lucrărilor de deszăpezire de la nivelul județului. „Ar fi fost absolut necesar să luăm acele freze. O să circulăm și o să deszăpezim cu ce avem”, a punctat Trifan.

Alte proiecte la mâna liberalilor

După ce cele două proiecte au fost respinse, au venit la vot alte două proiecte de patrimoniu care aveau nevoie de două treimi din voturi. Este vorba despre un proiect de hotărâre privind alipirea a două terenuri pentru a se construi o sală de sport la Centrul Școlar de Educație Incluzivă «Elizabeta Polihroniade» și un proiect pentru achiziția unei linii de tratare mecanică a deșeurilor, care cuprinde un tocător, ciur, benzi de transport pentru alimentarea cu deșeuri, la groapa ecologică de la Roșiești.

„Avem terenul necesar și vrem să facem cea mai bună sală de sport. Suntem contracronometru pentru a semna contractul cu Compania Națională de Investiții. Vă cer votul cu celeritate pentru a face această sală de sport”, a precizat Ciprian Trifan. Referindu-se la proiectul privind achiziționarea unui tocător, vicepreședintele CJ-ului a spus că utilajul nu a fost prins în proiectul inițial, iar achiziționarea acestuia va prelungi durata de utilizare a gropii ecologice. „Facem toate eforturile să închidem proiectul și să îl dăm pentru utilizare la cetățeni. Cu această investiție nu se modifică taxele de salubritate pentru cetățeni. Pe lângă centrele urbane și zonele rurale vor arăta civilizat din momentul în care sistemul integrat de management al deșeurilor va funcționa”, a spus Trifan.

Liberalii au schimbat tactica

Spre deosebire de cele două proiecte anterioare, consilierii liberali și-au schimbat total opțiunile și au votat cele două hotărâri. După finalizarea votului, o intervenție neașteptată a avut Ana Timofte, consilier liberal. “Ne așezăm ca niște catâri cu picioarele dinapoi și uitați-vă ce iese. Nu e normal ca Centrul Militar să nu primească acea mașină. Sunt niște lupte aiurea, să terminăm cu aceste lupte politice din partide. Să terminăm și noi la PNL și în PSD, cu aceste contre politice”, a spus revoltată Timofte.

La finalul ședinței, Vasile Puf, consilier PSD, a propus ca pentru anul viitor să fie cumpărate mai multe lopeți, iar consilierii județeni să meargă la deszăpezit în locul frezelor de zăpadă. Simona Polak, consilier PNL, s-a arătat deranjată de această propunere și a precizat că ironia nu își avea locul după ce liberalii au votat ultimele hotărâri.

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: