Google+
Home » Administratie » Traiul civilizat a mii de familii din județ, fără apă și canalizare, în mâinile Comisiei Europene: Aquavas Vaslui trimite proiectul, pentru aprobare, la Bruxelles

Traiul civilizat a mii de familii din județ, fără apă și canalizare, în mâinile Comisiei Europene: Aquavas Vaslui trimite proiectul, pentru aprobare, la Bruxelles

de Dănuț CIOBANU

Proiectul de apă și canal în care sunt prinse 49 de localități vasluiene va fi transmis spre aprobare Comisiei Europene. Valoarea totală a investițiilor în sistemul de apă și canal se ridică la 161 milioane de euro.

Marele proiect de apă și canalizare din județul Vaslui este aproape de finalizare. În prezent, proiectul se află în faza de elaborare a studiului de fezabilitate și a anexelor anexelor și documentelor suport aferente aplicației de finanțare.

Daniela Grigoraș, purtător de cuvânt al SC Aquavas Vaslui, a precizat că imediat ce documentele vor fi finalizate, aplicația financiară va fi transmisă spre aprobare Comisiei Europene.

”Aplicația financiară va fi prelungită cu încă trei ani și, astfel, până în anul 2023 toate localitățile înscrise în program vor beneficia de servicii moderne de apă și canalizare”, a spus Daniela Grigoraș.

Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă potabilă și apă uzată este finanțat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. Proiectul este prevăzut în Master Planul întocmit în anul 2015, valoarea totală a acestui program fiind de 161 milioane de euro. Programul cuprinde peste 20 de contracte și va fi derulat prin Ministerul Fondurilor Europene, finanțarea fiind asigurată din fondurile europene nerambursabile.

În ceea ce privește condițiile de participare la proiect, la aducțiunile cu apă, o localitate trebuie să aibă minim 50 de persoane, iar pentru sistemul de canalizare, comunitatea trebuie să dețină cel puțin 2.000 de locuitori. O investitie în alimentarea cu apă nu trebuie să fie mai mare de 1.000 de euro/locuitor, iar la canalizare alocația financiară nu trebuie să depășească 2.000 de euro pentru fiecare locuitor.

La data de 26 octombrie 2017, s-a semnat cu Ministerul Dezvoltării contractul de finantare pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru proiectul de apă și canal. Licitația privind achiziția de servicii de consultanță tehnică a fost adjudecată de Asocierea Ramboll South East Europe SRL București – Ramboll Danmark A/S Copenhaga – SC Interdevelopment SRL București. Grupul de firme care a câștigat licitația pentru serviciile de asistență tehnică și eleborarea cererii de finanțare pregătește toată documentația pentru marele proiect de apă și canal: studiul de fezabilitate, documentația de atribuire, studii de teren, expertize de specialitate, devizul general etc.

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: