Google+
Home » Social » Serviciul Public Vaslui eliberează pașapoarte pe bandă rulantă

Serviciul Public Vaslui eliberează pașapoarte pe bandă rulantă

Numărul pașapoartelor eliberate de către Serviciului Public Comunitar de Eliberare și Evidență a Pașapoartelor Simple Vaslui crește de la an la an. Conform datelor prezentate de Prefectura Vaslui, în anul 2016 serviciul de specialitate a eliberat 27.322 pașapoarte pentru ca, anul trecut, să fie emise nu mai puțin de 29.578 pașapoarte. În primele nouă luni ale acestui an au fost eliberate deja 23.137 pașapoarte și, în ritmul actual al solicitărilor, este posibil ca la sfârșitul anului se se înregistreze un număr mai mare de pașapoarte decât în anul precedent.

Începând cu data de 20 iulie 2018, au intrat în vigoare modificările Legii nr.248/2005, referitoare la regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, aprobate prin Legea nr.133/18.06.2018. Pașaportul simplu temporar se eliberează în termenul legal prevăzut pentru eliberarea pașaportului simplu electronic, sau în situații obiective, în termen de cel mult trei zile lucrătoare de la data depunerii cererii. Aceste situații trebuie dovedite cu documente care să ateste motivele de sănătate, familiale sau profesionale care determină necesitatea și urgența deplasării persoanei în străinătate, pașapoartele fiind eliberate în cel mult trei zile lucrătoare de la data depunerii cererii.

Tot din data de 20 iulie 2018, se preiau și cererile pentru pașapoartele simple electronice cu valabilitate de 10 ani, pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani. (Dănuț CIOBANU)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: