Google+
Home » Justitie » Vasluienii se pot înscrie pentru învățământul militar

Vasluienii se pot înscrie pentru învățământul militar

Vasluienii au oportunitatea de a se alătura Armatei Române.

Centrul militar județean Vaslui, prin Biroul informare-recrutare, structura specializată a Ministerului Apărării Naționale, care se ocupă de promovarea profesiei militare și recrutarea candidaților pentru profesia militară, aduce la cunoștința celor interesați – băieți și fete, că a început activitatea de recrutare a candidaților pentru învățământul preuniversitar/universitar militar, în vederea înscrierii la următoarele instituții militare de învățământ, în anul școlar/universitar 2019-2020, astfel:

I. Pentru învățământul liceal militar:

  • Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” – Câmpulung Moldovenesc;

  • Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” – Alba Iulia;

  • Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” – Breaza;

  • Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” – Craiova;

  • Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” – Constanța.

II. Pentru învățământul postliceal militar:

  • Școala Militară de Maiștri și Subofițeri a Forțelor Terestre „Basarab I” – Pitești;

  • Școala Militară de Maiștri și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia” – Boboc (Buzău);

  • Școala Militară de Maiștri a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” – Constanța.

III. Pentru învățământul universitar militar:

  • Universitatea Națională de Apărare „Carol I” – București;

  • Academia Forțelor Terestre  „Nicolae Bălcescu” – Sibiu;

  • Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” – Brașov;

  • Academia Navală „Mircea cel Bătrân” – Constanța;

  • Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” – București;

  • Institutul Medico-Militar – București / Târgu Mureș.

Termenul limită de întocmire a dosarului de candidat (inclusiv efectuarea vizitei medicale) este 1 Martie 2019.

Armata oferă ceea ce-și dorește orice tânăr aflat în momentul crucial, al alegerii drumului în viață, respectiv: educație gratuită, o bună pregătire profesională, un loc de muncă la finalizarea studiilor, posibilitatea de afirmare și construirea unei cariere, un trai decent garantat de un venit sigur și atractiv.

Pentru informații detaliate, consiliere și începerea procesului de recrutare, cei interesați sunt invitați să se prezinte la sediul Biroului informare – recrutare, situat pe strada Decebal nr. 16, în clădirea Centrului de resurse pentru afaceri Vaslui, etaj I, camera 8, zilnic, de luni până vineri, între orele 08.30 – 16.30, marți între orele 10.30-18.30.

Informații se pot obține la numerele de telefon 0235.315.309 sau 0720.053.281.

Detalii suplimentare se găsesc și pe internet, pe site–ul oficial al Ministerului Apărării Naționale, la adresele www.mapn.ro., www.recrutare.mapn.ro. sau www.facebook.com/Centrul Militar Judetean Vaslui. (G.P)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: