Home / Social / Cine a pus seifu-n drum?

Cine a pus seifu-n drum?

Un seif de valori al unei bănci din Vaslui a putut fi observat într-un gang din municipiu, spre stupefacția trecătorilor care nu înțelegeau cum un asemenea obiect, în care ar trebui să fie păstrate economiile lor, stă în plină stradă. Mai mult decât atât, acesta era amplasat în fața unui bar din zona centrală a orașului.

Surpriză mare pentru sute de persoane care au trecut prin apropierea unei bănci din zona centrală a municipiului Vaslui. Și asta după ce s-au ”împiedicat” de un seif în care, în mod normal, stau economiile celor care își duc banii la o unitate bancară, cu speranța că sunt în siguranță. Ce-i drept, nimeni nu prea a avut curajul să se apropie de mastodontul din plumb care avea și toate sistemele de încuietori cu cifre blocate. Însă, vulnerabilitatea acestuia rămâne, chiar dacă, în mod sigur, nu mai există nici vreun ban sau obiect de valoare în interior. Dar, cine știe?! Surprize au mai fost, chiar și atunci când s-au vândut obiecte de mobilier cu sume importante de bani, cum s-a întâmplat recent în Arad. Desigur, nu trebuie scoși din calcul nici ”valorificatorii” de materiale refolosibile care, pe un asemenea obiect, ar fi scos bani frumoși. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Daune plătite de 16.240 lei, prin polițele de asigurare obligatorie a locuinței

La sfârșitul lunii august 2019, ...

Parcul de joacă din zona Crolux – Bârlad intră în proces de modernizare

Locul de joacă pentru copii ...

Bătrân din Bogdănești, lovit de o mașină după ce a încercat să traverseze strada fără să se asigure

Un bărbat de 72 de ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: