Google+
Home » Justitie » Polițiști vasluieni implicați în destructurarea a cinci grupări specializate în fraude informatice și spălare de bani

Polițiști vasluieni implicați în destructurarea a cinci grupări specializate în fraude informatice și spălare de bani

Mai mulți polițiști vasluieni, alături de omologi de-ai lor din Argeș, Ilfov, Mureș, Dâmbovița, Mehedinți, Timiș, Giurgiu, Călărași, Olt, Bacău, dar și jandarmi din cadrul inspectoratelor județene din Vâlcea și Argeș și Gruparea Mobilă de Jandarmi “Frații Buzești” Craiova, au pus umărul astăzi la destructurarea a cinci grupări specializate în fraude informatice și spălare de bani. Acțiunea a fost coordonată de procurorii DIICOT și polițiștii specializați în combaterea criminalității organizare din Vâlcea, perchezițiile având loc în Vâlcea, Mureș, Bacău, Argeș, Olt, Ilfov, Giurgiu, Suceava și în București.

Un număr de 51 de percheziții au avut loc în opt județe din țară și în București, la persoane bănuite că ar fi înșelat, print intermediul sistemelor informatice, 500 de cetățeni străini, prejudiciul rezultat în urma acestor activități infracționale fiind de trei milioane de euro, informează, printr-un comunicat de presă, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea. Potrivit sursei citate, în cauză au fost emise 93 de mandate de aducere.

“Cei în cauză sunt bănuiți că, în perioada mai 2017 – noiembrie 2018, ar fi constituit cinci grupuri infracționale care ar fi procurat acte de identitate falsificate, emise de diferite țări din Europa. Ulterior, s-ar fi deplasat în Italia, Spania și alte state unde, folosind documentele falsificate, care conțineau datele reale sau false ale altor persoane și fotografiile membrilor grupării, ar fi obținut credite de la mai multe bănci”, se precizează în comunicatul IPJ Vâlcea.

DIICOT Vâlcea a precizat că ar fi vorba de 200 de conturi, deschise atât în România, cât și în străinătate, acestea fiind utilizate pentru a frauda sute de persoane.

“Activitatea infracțională a grupărilor, care au colaborat și s-au sprijinit reciproc, a determinat implicarea în activitatea delictuoasă a unui număr de cel puțin 93 de suspecți, care au avut diferite roluri și au avut ca scop controlarea unor fluxuri financiare formate dintr-un număr total de 200 conturi deschise în România și alte nouă țări din Europa, dar și Mexic. Pe de altă parte, fluxurile financiare au fost utilizate pentru a frauda prin intermediul sistemelor informatice prin multiple moduri de operare un număr de cel puțin 500 de persoane vătămate prejudiciate cu o sumă totală de trei milioane de euro”, potrivit comunicatului DIICOT. (George PROCA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: