Home / Sport / Fight Club Titans Bârlad a cucerit 15 medalii la UAEJJF Național Pro 2018, competiție la care ICON România a luat locul I la master, locul al II-lea pe echipe la copii și al II-lea pe echipe la adulți

Fight Club Titans Bârlad a cucerit 15 medalii la UAEJJF Național Pro 2018, competiție la care ICON România a luat locul I la master, locul al II-lea pe echipe la copii și al II-lea pe echipe la adulți

Clubul Fight Club Titans Bârlad, care face parte din organizația ICON ROMÂNIA, a cucerit pe 1 decembrie, la Brăila, nu mai puțin de 15 medalii individuale, în cadrul competiției UAEJJF Național Pro 2018. Dintre acestea 11 au fost obținute la copii (opt de aur și trei de argint), respectiv patru la adulți (două de aur și două de argint).

La cea mai prestigioasă competiție BJJ cu GI (kimono) din istoria sportului în România au participat peste 300 de sportivi din țară, dar și din străinătate. Au concurat sportivi din țări precum Brazilia, Franța, Finlanda, Marea Britanie, Bulgaria, Grecia, Columbia, Moldova, Italia și Portugalia, reprezentând peste 36 de cluburi. Campionatul Național Pro face parte dintr-un circuit competițional pus la punct de UAEJJF în întreaga lume și care oferă premii anuale totale de peste 1.000.000 de dolari.

Fight Club Titans Bârlad a participat cu 11 copii, pe nouă categorii de vârstă. Mihai Gheghici a luat aurul la categoria -23 kg, 6 ani. Raul Roman a luat primul loc la -21 kg, 8 ani. Aceeași distincție a obținut-o și Draus Alexandru Negrescu, la -27 kg, 8 ani. Fabritzio Pușcașu a fost cel mai bun la categoria -34 kg, 10 ani. Dan Andrei Rusu a luat de asemenea aurul, la categoria -34 kg, 12 ani. Diea Alberto a luat argintul la -42 kg, 13 ani. La fete, Iasmina Căpraru a luat aurul la -27 kg, 7 ani. Alexandra Tibuleac a obținut deasemenea cea mai strălucitoare medalie, la categoria -37 kg, 11 ani,la aceeași categorie Andreea Papuc obținând argintul. Două prezențe bârlădene pe podium au fost și la categoria -44 kg, 12 ani, unde Iulia Dumitru a luat aurul, iar Nicoleta Stoian argintul.

Clubul bârlădean a participat și cu cinci sportivi la categoria adulți, reușind să cucerească patru medalii: două de aur și două de argint. Ionuț Rotaru a luat aurul la -77 kg și argint la Open. Marius Cordaș a cucerit argintul la -85 kg și a luat aurul la Open. Au mai participat Ionuț Broștic, Alex Năstase și Iulian Dumitru.

De departe, o competiție organiza ireproșabil. Suntem extrem de mulțumiți de sportivii noștri. Mulțumim în primul rând acestora, pentru că au dat 100%, dar și părinților pentru sacrificiile făcute, celor care ne susțin și colegilor de la ICON România pentru încrederea acordată”, a declarat pentru Est News Marian Rădoi, unul din antrenorii de la Fight Club Titans Bârlad.

Responsabilă cu organizarea primului Campionat Național Pro de Brazilian Jiu Jitsu (BJJ) din istoria României a fost UAEJJF (United Arab Emirates Jiu Jitsu Federation), în parteneriat cu DAOS & Asociația Pro BJJ. În cadrul evenimentului de pe 1 decembrie, la Brăila, premiile oferite de organizatori au constat în două pachete de călătorie complete la prestigiosul turneu Grand Slam World Tour Londra (9 – 10 martie 2019), medalii, cupe și alte surprize. Cei doi câștigători ai premiilor care consta în pachete de călătorie complete la prestigiosul turneu Grand Slam World Tour Londra vor avea ocazia să concureze în capitala britanică pentru premii totale de peste 120.000 de dolari. Etapa finală a acestui circuit din Campionatul Mondial Pro va avea loc în luna aprilie a anului viitor la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite. (George PROCA)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Poftiți la competiția anuală de baschet Streetball, din centrul Bârladului!

de Simona MIHĂILĂ Unul dintre ...

Bârladul a purtat noroc echipei CSM Știința Baia Mare, noua campioană a României la rugby

Finala SuperLigii CEC Bank la ...

Bârladul găzduiește finalele SuperLigii CEC Bank, în premieră. Bârlădenii vor putea urmări meciul de retragere al campionului Ovidiu Tonița

de Mihaela NICULESCU Bârladul va ...

%d blogeri au apreciat: