Google+
Home » Social » Organizare impresionantă pentru omagierea filantropului bârlădean Neculai Roșca Codreanu

Organizare impresionantă pentru omagierea filantropului bârlădean Neculai Roșca Codreanu

La 210 ani de la nasterea boierului patriot și filantrop Neculai Roșca Codreanu, Academia Bârlădeană alături de Consiliul Județean și DGASPC Vaslui, organizează astăzi mai multe activități de omagiere a distinsei figuri bârlădene.

La ora 11, va avea loc slujba de pomenire la mormântul lui Neculai Roșca Codreanu din Cimitirul „Eternitatea”. O oră mai târziu, la sediul Complexului de Servicii Comunitare (CSC) nr. 1 se va desfășura un simpozion moderat de Ionel Armeanu Ștefănică, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui. Elena Monu, președinta Academiei Bârlădene, va face un excurs genealogic și istoric al familiei Roșca Codreanu


de la Bârlad. Polixenia Condrea, șefa CSC nr. 1, va prezenta un istoric al Școlii Profesionale de Fete, iar preotul Valeriu Mirciu va prezenta povestea înființării Bisericii „Sf. Stelian” din curtea fostei Școli Profesionale de Fete.

Neculai Roșca Codreanu și-a lăsat donat averea, în 1854, pentru înființarea la Bârlad a primei școli de fete. Conform dorinței sale, această școală trebuia să asigure educația „pentru 15 copile române de națiune, de orice stare și treaptă, dar care ar avea trebuință de un asemenea ajutoriu, iar elevele vor purta titlul de Stependistele Institutului Codrianu”.

Neculai Roșca Codreanu a fost, practic, cel care a pus bazele unei școli profesionale de fete, care a funcționat în curtea actualului Complex de Servicii Comunitare nr. 1 din Bârlad. Statuia majestuoasă, reprezentându-l pe Neculai Roșca Codreanu, realizată în marmură de către sculptorul Ion Scutari a fost amplasata în fața fostei Școli Profesionale de Fete (pe Bulevardul Epureanu) în 1934, după ce, inițial, fusese dezvelită în 1908, în centrul fostului Parc Domneasca (unde se află acum clădirea Primăriei). (Mihaela NICULESCU)

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: