Google+
Home » Administratie » 35 de dosare din municipiul Vaslui sunt pe lista de priorități pentru locuințe ANL

35 de dosare din municipiul Vaslui sunt pe lista de priorități pentru locuințe ANL

Consiliul Local (CL) Vaslui va actualiza lista de priorități pe anul 2018, în cazul celor care au solicitat o locuință realizată din fondurile Agenției Naționale a Locuinței (ANL). Locuințele construite prin ANL aparțin domeniului privat al statului și sunt administrate de autoritățile locale în vederea închirierii de către tineri și familiile de tineri în vârstă de până la 35 de ani, la data depunerii dosarului de locuință.

Comisia de specialitate din cadrul Primăriei Vaslui s-a întrunit și a analizat dosarele care au fost depuse până la data de 30 noiembrie 2018. În urma analizei dosarele existente, patru dosare au fost anulate (două, pe motiv că titularii au depășit vârsta și două dosare în care titularii au devenit deja proprietari de locuințe), trei dosare sunt incomplete, un dosar are repartiție în anul 2018, iar 35 de dosare rămân pe lista de priorități actualizată.

Lista privind stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor va fi dată publicității prin afișare într-un loc accesibil publicului și publicată pe site-ul Primăriei Vaslui”, a declarat, pentru Est News, Sorin Popoiu, președintele Comisiei Sociale ANL.

Începând din anul viitor, ANL va mai construi un bloc cu 40 de apartamente în zona Industrială a municipiului Vaslui. Noua construcție se alătură celor trei blocuri ANL existente în zonă, unde locuiesc cu chirie 80 de familii. (Dănuț CIOBANU)

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: