Google+
Home » Social » Veteranii de război au primit biletele de transport gratuite pentru 2019

Veteranii de război au primit biletele de transport gratuite pentru 2019

Marin Costea, secretarul Asociației Naționale a Veteranilor de Război – Filiala Vaslui, a spus în Ședința Consiliului Consultativ pentru Persoanele Vârstnice că au venit biletele gratuite de transport.

“Am primit mai repede biletele de transport pentru anul viitor, față de ceilalți ani. În zilele următoare biletele vor fi distribuite veteranilor de război și văduvele veteranilor. Sperăm ca acestea să fie admise în continuare. Dacă pe transportul CFR nu avem nicio problemă, în cazul transportului auto firmele de transport călători nu mai vin de trei ani pentru a verifica biletele de călătorie, în vedere decontării acestora de la bugetul de stat. În tot acest timp, vin la noi veterani de război care să reclame faptul că nu sunt luați de firmele auto”, a spus Marin Costea.

Veteranii de război și văduvele veteranilor primesc 12 bilete gratuite pe CFR și 24 bilete gratuite pe transportul auto. La această dată, în județul Vaslui mai trăiesc 580 de veterani de război, 20 de văduve de război și 2.200 văduve de veterani de război.

„Operatorii de transport nu mai completează documentele pentru decontare și iau veteranii de război din milă. La orașe nu este nicio problemă cu transportul, ci numai la nivel rural”, a spus Ioan Stamate, președintele Comitetului Județean al Persoanelor Vârstnice Vaslui.

Tot în această lună, Asociația Națională a Veteranilor de Război – Filiala Vaslui a primit de la bugetul statului suma de 3.500 de lei, care va fi repartizată ca ajutoare financiare pentru veteranii de război. O altă veste bună pentru veterani este aprobarea unei ordonanțe prin care se majorează indemnizația lunară pentru veteranii de război de la 161 lei la 600 de lei, în timp ce indemnizațiile pentru văduvele de veterani de război ajung la suma de 256 lei. (Dănuț CIOBANU)

About Tehno Redactor

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: