Google+
Home » Administratie » Primăriile din județul Vaslui au primit în lunile noiembrie și decembrie circa 35 milioane de lei

Primăriile din județul Vaslui au primit în lunile noiembrie și decembrie circa 35 milioane de lei

Consiliul Județean (CJ) Vaslui a repartizat în ședința de îndată de joi, 13 decembrie 2018, suma de 12 milioane de lei pentru UAT-urile cu probleme financiare. Banii au fost transferați din fondul de rezervă la dispoziția autorităților locale, fond care a fost alimentat cu 13 milioane de lei în urma rectificării bugetare de la începutul lunii decembrie 2018.

Ciprian Trifan, vicepreședintele CJ Vaslui, a spus că în cursul zilei de joi, 13 decembrie, a fost aprobată în Guvern și solicitarea de ajutor financiar formulată pentru mai multe UAT-uri și, în consecință, modul în care au fost repartizații banii s-a schimbat.

”Guvernul a aprobat cererea făcută de noi, pentru a ajuta mai multe UAT-uri cu probleme financiare și a acordat direct localităților suma de 19 milioane de lei. CJ Vaslui a decis ca din fondul de rezervă să distribuie 12 milioane de lei, iar un million de lei să rămână la dispoziția autorităților locale. Prin toate aceste repartizări de fonduri pe care le-am făcut în lunile noiembrie și decembrie s-au dat UAT-urilor circa 35 milioane de lei. Marea majoritate a localităților au primit bani, în afara celor care nu au solicitat bani sau au primit sume mari în cursul acestui an”, a spus Ciprian Trifan.

Localitățile care nu au primit bani la ultima repartizare de fonduri sunt comunele Pochidia, Laza, Mălușteni și municipiul Bârlad. Reamintim că în ședința ordinară de la începutul lunii decembrie 2018, CJ Vaslui a aprobat repartizarea pe unitățile administrativ teritoriale a sumelor suplimentare din cota de 17,25% din impozitul pe venit, pe anul 2018. În total, CJ Vaslui a distribuit suma de 2.496.000 lei, bani care provin din încasările suplimentare din impozitul pe venit, la nivel de județ, față de prognoza inițială. (Dănuț CIOBANU)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: