Google+
Home » Administratie » Primarul Pavăl, mândru de modernizarea celor două piețe din municipiul Vaslui

Primarul Pavăl, mândru de modernizarea celor două piețe din municipiul Vaslui

Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a spus că modernizarea celor doua mari piețe din oraș au fost cele mai de succes investiții derulate de municipalitate. În prezent, gradul de ocupare al Pieței Centrale și Pieței Traian este de sută la sută, iar comerțul micilor producători și comercianților se desfășoară în condiții civilizate.

„La vremea respectivă am fost criticat că am modernizat piețele din municipiului Vaslui. Acum vedem că toată lumea este mulțumită și este concurență la tarabele din piață. Nu s-a mai stricat niciun ardei, nu le-au mai înghețat la producători cartofii și alte legume și aceștia încasează bine din vânzări. Bineînțeles, de câte ori îi întrebi cum le merge, comercianții spun că le merge prost. Am făcut foarte bine că am modernizat cele două mari piețe”, a spus Vasile Pavăl.

Piața Traian a intrat în funcțiune în luna noiembrie 2010. Finalizarea investiției a necesitat o finanțare totală de la bugetul local de 3,5 milioane de lei. Capacitatea clădirii este de 2.200 metri pătrați spații comerciale, în care producătorii și comercianții pot practica un comerț de calitate. În Piața Traian își desfășoară activitatea 60 de comercianti, 40 de producãtori individuali și 40 de întreprinderi familiale.

Piața Centrală din municipiul Vaslui a fost dată în funcțiune în luna august 2014. Lucrările de modernizare a fostei Piețe Vidin din zona centrală a municipiului Vaslui au fost începute din data de 15 mai 2012. Valoarea totală a proiectului s-a ridicat la 13 milioane de lei, întreaga sumă fiind asigurată din bugetul local. Piata Centrală este utilată cu nouă boxe pentru carne, cinci magazine pentru produse de panificație, patru spații pentru flori, 134 tarabe pentru comercianții și producătorii de legume fructe. Tot în cadrul pieții funcționează cinci magazine alimentare și 13 depozite pentru legume și fructe cu o suprafață de 104 metri pătrați. (Dănuț CIOBANU)

About Tehno Redactor

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: