Google+
Home » Social » Expoziție dedicată domnitorului Ștefan cel Mare, la împlinirea a 544 de ani de la bătălia de la Podul Înalt

Expoziție dedicată domnitorului Ștefan cel Mare, la împlinirea a 544 de ani de la bătălia de la Podul Înalt

Muzeul Județean “Ștefan cel Mare” Vaslui, în parteneriat cu mai multe muzee din țară, va organiza joi expoziția “Ștefan cel Mare – Din istorie, în veșnicie”, cu ocazia împlinirii a 544 de ani de la victoria domnitorului Moldovei contra turcilor, în cadrul celebrei bătălii de la Podul Înalt, desfășurată pe 10 ianuarie 1475.

Potrivit managerului muzeului vasluian, Ramona Mocanu, evenimentul expozițional este cel mai important dedicat domniei lui Ștefan cel Mare de după anul 2004.

“Expoziția dorește să readucă în atenția publicului pe marele voievod al Moldovei, ostaș neînfricat, bun diplomat și mare ctitor. Deși astăzi mai sunt puține obiecte care să fie legate direct de persoana lui Ștefan cel Mare și a familiei sale, expoziția încearcă să recompună atmosfera epocii ștefaniene și a moștenirii sale culturale, prin etalarea unor obiecte din veacurile XV-XVII: arme și unelte meșteșugărești, piese de cavalerie și harnașament, obiecte de podoabă și de cult, piese de artă creștină, monede, vase și cahle pentru sobă”, au precizat reprezentanții Muzeului Județean “Ștefan cel Mare” Vaslui.

După vernisajul expoziției dedicate personalității marelui domnitor, va avea loc redeschiderea expoziției permanente a Muzeului Județean ‘Ștefan cel Mare’ Vaslui, ca urmare a finalizării procesului de modernizare a spațiilor de expunere și a dotării lor cu mijloacele muzeotehnice necesare. Lucrările de reamenajare au început în vara anului 2016, timp în care muzeul vasluian a găzduit doar expoziții cu caracter temporar. (George PROCA)

About Tehno Redactor

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: