Google+
Home » Administratie » Prima ninsoare cu viscol din acest an, declarativ fără probleme deosebite în județ

Prima ninsoare cu viscol din acest an, declarativ fără probleme deosebite în județ

Prima ninsoare cu viscol din acest an nu a fost cu probleme pentru autoritățile județene și locale în ceea ce privește circulația pe principalele drumuri, arterele naționale fiind ”la negru” în cursul serii de luni. Șefii județului susțin că nu au fost drumuri blocate, mașini rămase izolate ori ambulanțe sau pompieri care să nu poată ajunge la urgențe din cauza zăpezii.

Autoritățile de la noi din județ au trecut cu bine primul test de iarnă din acest an, cu un episod de câteva ore de ninsori abundente cu viscol. Cel puțin la nivel declarativ, până aseară nu au fost înregistrate cazuri de drumuri blocate sau mașini ori comunități izolate. Atât cei din conducerea Consiliului Județean cât și cea a Prefecturii Vaslui spun că au verificat personal o parte din arterele care ar fi putut fi cu probleme.

În această seară (n.r. -7 ianuarie), după ce s-au oprit ninsorile și mare parte și vântul, se circulă în condiții de iarnă pe drumurile județene, fără a exista blocaje. Acum mă aflu pe artera care duce din Huși la Arsura și am solicitat să mai treacă încă odată utilajele de deszăpezire pentru a nu fi probleme pe parcursul nopții”, ne-a declarat vicepreședintele CJ Vaslui, Ciprian Trifan.

Societatea de Lucrări Drumuri și Poduri SA Vaslui, aflată în subordinea CJ, a intervenit, pentru prima dată în actualul sezon rece, cu autoferezele pe drumurile județene Lipovăț – Bogdana și Codăești – Dănești.

În ceea privește drumurile naționale, acestea au fost curățate de zăpadă. ”Pe toate sectoarele de drumuri naționale și europene asfaltul este curat. Am ținut legătura în permanență cu primarii pe tot parcursul zilei și nu mi-au fost raportate blocaje”, ne-a precizat prefectul Eduard Popica.

Nici în municipiul Vaslui, autoritățile nu au avut probleme în ceea ce privește deszăpezirea. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: