Google+
Home » Social » Ca în epoca de piatră, la Bârlad! Yabadabadu!

Ca în epoca de piatră, la Bârlad! Yabadabadu!

Bine ați venit în Bȃrlad, orașul care, în timp ce alte asemenea lui au dat piept cu civilizația și au început să respire aerul modern al dezvoltării, arată de parcă încă se zbate să iasă din… Preistoric.

Cu haite de cȃini la tot pasul, cu feline care îți taie calea să traverseze bulevardul și să se-avȃnte pe ziduri, în căutare de pradă, și cu oase de animale împrăștiate pe străzi, bȃrlădenii nu ar fi mirați să audă în curȃnd, în loc de tropăit de investiții, un «Yabadabadu» ca-n epoca de piatră, cȃnd traiul în comun cu necuvȃntătoarele nu avea reguli și nu deranja pe nimeni.

Faptul că ziua în amiaza mare, ciosvȃrte de toată frumusețea tronează în parcarea de pe Strada Vasile Lupu, aflată la doi pași de Primărie, este un semn clar că orașul a ajuns la cheremul cȃinilor comunitari, care nu se sfiesc să «decoreze» așa cum cred ei de cuviință ambientul în care mișună nestingheriți.

Urmele lăsate pe zăpadă dovedesc că prada a fost recuperată de maidanezi de la cel mai apropiat container, acolo unde un bȃrlădean milos s-a gȃndit probabil să ospăteze patrupedele, ca să suporte mai lesne gradele cu minus de afară.

Ocupat să caute „o organizație neguvernamentală serioasă, astfel încât numărul patrupedelor de pe străzi să scadă considerabil”, primarul Boroș ar putea lua lecții de la omologul său liberal din Roman. Acesta nu doar că a reușit să scape orașul de maidanezi, dar s-a oferit să rezolve această problemă și în comunele din apropiere, câinii fără stăpân din localitățile rurale urmȃnd să fie găzduiți de adăpostul din Roman. E adevărat că acest lucru implică o colaborare excelentă cu primarii din comune, ceea ce, pentru Dumitru Boroș, ar putea reprezenta, spun gurile rele, o chestiune de-a dreptul „colțoasă”.

Pȃnă atunci, bȃrlădenii trebuie să se obișnuiască să admire tablouri coborȃte parcă din epoca de piatră, cu resturi de animale pe străzi și alte detalii de peisagistică după gustul maidanezilor. Nu mare ne-ar fi mirarea, însă, după atȃtea exemple nereușite în 2018, ca aceasta să fie, de fapt, o altă strategie de promovare a orașului marca Boroș, din care mai lipsesc doar Fred și Wilma Flinstone. Yabadabadu! (Simona MIHĂILĂ)

 

About Simona Vasile

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: