Google+
Home » Administratie » Zeci de deținuți, scoși la deszăpezit străzile

Zeci de deținuți, scoși la deszăpezit străzile

de Daniel MICU

Căderile abundente de zăpadă din cursul nopții de miercuri spre joi, care au continuat și ieri, au îngreunat traficul in Vaslui, atat pentru șoferi, cat si pentru pietoni. Autoritățile s-au mobilizat si au incercat sa controleze situatia, insa in multe zone accesul se face cu dificultate.

Pe strazi, s-a acționat cu utilaje, pentru indepartarea zapezii, iar trotuarele au fost curățate atat cu lucrători de la Goscom, dar si cu deținuți de la Penitenciarul Vaslui.
„Având în vedere condițiile meteo deosebite din această perioadă, ca și în anii anteriori, a fost solicitată prezența unei echipe de la Penitenciarul Vaslui pentru suplimentarea forței de muncă alocate de către Goscom, peste 100 de persoane intervenind pentru curățarea zăpezii din oraș. S-a acționat cu prioritate la curățarea trotuarelor, trecerilor de pietoni și a stațiilor de autobuz, ninsorile impunând asigurarea continuității acestei activități. S-a intervenit în oraș cu utilaje pentru degajarea căilor de rulare și asigurarea în condiții optime a accesului în municipiu”, ne-a declarat Geanina Tofan, purtătorul de cuvânt al Primăriei Vaslui.
Toate unitățile economice s-au conformat si au îndepărtat stratul de zăpadă din fata punctelor de lucru. Mai greu a fost cu unii șoferi grăbiți, care au parcat aiurea si au creat dificultati celorlalți participanți la trafic, motiv pentru care au fost amendați de către polițiștii locali.
Întrucât informarea meteorologică valabilă până pe data de 11 ianuarie 2019 se referă la căderea de cantități mari de zăpadă, se va interveni cu utilaje speciale pentru curățarea zăpezii și pe timpul nopții, astfel încât să se asigure circulația rutieră în condiții cât mai bune.

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: