Home / Justitie / Evaluarea activității polițiștilor de imigrări din Vaslui, în anul 2018

Evaluarea activității polițiștilor de imigrări din Vaslui, în anul 2018

În cursul anului 2018, polițiștii Biroului pentru Imigrări al județului Vaslui au asigurat managementul șederii și rezidenței pe teritoriul României pentru 418 de persoane, dintre care 285 din state terțe și 133 cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, majoritatea din Italia, Bulgaria și Spania. . Au fost depistați 28 străini în situații ilegale și emise șase decizii de returnare. Totodată, polițiștii de imigrări au aplicat 42 de sancțiuni contravenționale în valoare de 9600 de lei.

Principalele scopuri pentru care străinii și-au stabilit reședința pe teritoriul României sunt: conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membrii de familie ai cetățenilor români, UE sau SEE), angajare în muncă sau stabilire permanentă pe teritoriul țării noastre.

În ceea ce privește admisia în România, în perioada de referință au fost soluționate cinci invitații depuse pentru străini din Irak, Sudan, Indonezia, etc..

În aceeași perioadă, au fost înregistrate două cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, în calitate de lucrători permanenți, ambele cereri fiind soluționate pozitiv.

De asemenea, a fost aprobată prelungirea dreptului de ședere și au fost emise 135 permise de ședere, dintre care 129 pentru ședere temporară și 6 pentru ședere pe termen lung. Au fost eliberate 24 de certificate de înregistrare pentru cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH.

Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate 75 de acțiuni și controale cu forțe proprii și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu, în urma cărora au fost depistați 28 străini în situații ilegale. Pentru străinii aflați în situații ilegale sau care nu mai întruneau condițiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de ședere, au fost emise șase decizii de returnare prin care s-a stabilit obligația de returnare sau termenul pentru plecarea voluntară de pe teritoriul României, trei cetățeni străini au solicitat azil, trei au fost returnați direct la frontieră, iar 16 au fost puși în legalitate. În trei dintre cazuri a fost aplicată măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României pe o perioadă de doi ani.

Polițiștii de imigrări au aplicat 42 de sancțiuni contravenționale în valoare de 9600 de lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată. (G.P)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Șoferul unui microbuz școlar, cu permisul suspendat după ce a condus sub influența alcoolului

Un control de rutină al ...

Un bârlădean de 44 ani a fost reținut după ce și-a pus la dispoziție apartamentul pentru practicarea prostituției

Proxenetism. Aceasta este infracțiunea pentru ...

Furtul și operațiunile financiare frauduloase, infracțiuni frecvente pe masa polițiștilor vasluieni

O femeie de 42 ani ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: