Home / Justitie / Bilanț la Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui

Bilanț la Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui

Jandarmii vasluieni și-au prezentat bilanțul, în prezența subprefectului Mircea Gologan, a președintelui CJ, Dumitru Buzatu, și a celorlalți șefi de instituții cu care cooperează.

În anul 2018, Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Vaslui a desfășurat o activitate susținută pentru îndeplinirea misiunilor, dezvoltând capacități de cooperare și colaborare cu toate instituțiile cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice și dialog cu toate categoriile sociale din zona de responsabilitate.

Subprefectul Mircea Gologan a apreciat activitatea jandarmeriei de anul trecut, urându-le succes în 2019.

”Vă așteaptă un an greu, cu două rânduri de alegeri, cu alte manifestări, unde e nevoie de prezența dumneavoastră. Sunt ferm convins că veți avea o ținută ireproșabilă în îndeplinirea misiunilor de asigurare, restabilire și menținere a ordinii publice. Vă felicit pentru rezultatele obținute în 2018 și vă doresc mult succes pe mai departe”, a declarat subprefectul.

La ședința de bilanț a fost prezent și colonelul Sebastian Cucoș, prim adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, care a punctat faptul că IJJ Vaslui reprezintă una dintre structurile cele mai închegate, remarcând, totodată, colaborarea de la nivel local dintre toate instituțiile MAI și celelalte autorități locale. (G.P)

About Tehno Redactor

x

Check Also

A vrut să fure 400 lei de la un vasluian, pe care l-a amenințat cu cuțitul

Este pățania unui tânăr de ...

”Ziua Porților Deschise” la ISU Vaslui, la împlinirea a 171 ani de la bătălia din Dealul Spirei

Cele șase unități ale Inspectoratului ...

VIDEO A tăiat gâtul unui necunoscut pentru… nimic

De o moarte violentă a ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: