Google+
Home » Sanatate » Gripa sperie oamenii: au dispărut măștile din farmaciile bârlădene

Gripa sperie oamenii: au dispărut măștile din farmaciile bârlădene

Vestea declarării epidemiei de gripă a alertat, într-un sfârșit, bârlădenii. Marți dimineață, farmaciile au fost luate cu asalt de pacienții care au vrut să cumpere măști de protecție. Ieri dimineață fuseseră epuizate toate stocurile de măști din farmacii. Reprezentanții acestora spun că situația va fi remediată urgent.

Am vrut să cumpăr zece măști. Tocmai am fost externat, am imunitatea scăzută. Am căutat în câteva farmacii din zona Stadion, dar nu am mai găsit niciuna. O farmacistă mi-a spus că marți a vândut o mie de măști în câteva ore. Sper să se aprovizioneze, iar mâine-poimâine să găsesc la farmacie măști” ne-a declarat, ieri, un client al unei farmacii.

Bârlădenii au conștientizat importanța purtării măștii abia când numărul cazurilor de gripă a crescut alarmant. De la începutul sezonului virozelor, farmaciile au vândut foarte puține măști, iar acum nu fac față cererilor. Cum deja a fost declarată epidemie de gripă, purtarea măștilor se impune pentru protejarea sănătății. Farmaciile vor încerca să se aprovizioneze cu măști în cantități mai mari, cu condiția ca depozitele să aibă stocuri suficiente. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: