Home / Politic / Măsuri noi împotriva risipei alimentare

Măsuri noi împotriva risipei alimentare

Prevenirea și diminuarea risipei alimentare, ale cărei consecințe au impact semnificativ atȃt asupra economiei, cȃt și asupra mediului, reprezintă măsuri de responsabilizare obligatorii, care trebuie să preocupe, în egală măsură, autoritățile statului, producătorii, comercianții și cumpărătorii.

În acest context, salut aprobarea recentă, de către Guvern, a normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, astfel că prevederile actului normativ vor produce efecte de la data de 1 februarie 2019.

Cele mai importante măsuri de prevenire a risipei alimentare se referă la opțiunea pe care o au operatorii economici din sectorul agroalimentar de a vinde cu preț redus alimentele destinate consumului uman, aflate aproape de termenul de expirare, mai ales gama de produse proaspete (din carne, legume / fructe, ouă, brânzeturi / lactate, preparate gătite etc.).

O altă variantă pe care o au la dispoziție comercianții este aceea de a dona produsele care se află la limita datei durabilității minimale.

Sper ca facilitățile fiscale prevăzute de lege pentru operatorii economici care aleg să facă donații (reducerea impozitului sau scăderea bazei de impozitare), să încurajeze cȃt mai mulți comercianți să sprijine instituțiile de asistență socială în efortul acestora de a proteja persoanele aflate în nevoie.

De asemenea, m-aș bucura ca asociațiile și fundațiile, întreprinderile sau serviciile sociale ale furnizorilor publici cărora le este permisă comercializarea, la un preț mai mic, către un consumator final, a acestor produse primite prin donație, să se implice de o manieră și mai activă în prevenirea și diminuarea risipei alimentare.

Normele metodologice recent aprobate oferă și posibilitatea operatorilor economici de a transforma alimentele apropiate de expirare în compost, respectiv în biogaz, conform legislației actuale.

Daniel OLTEANU,

Deputat,

Președinte ALDE Vaslui

About Tehno Redactor

x

Check Also

Consilierul Todireasa face precizări în urma scandalului terenurilor de casă: ”Fiul meu nu se află pe lista celor care vor primi teren”

Scandalul iscat la Bârlad în ...

Astăzi, Viorica Dăncilă vine cu elicopterul la Vaslui. Președinții de filiale locale PSD, ”somați” să aducă câte zece membri

Viorica Dăncilă și-a reprogramat vizita ...

Răsturnare de situație: consilierul bârlădean Sorin Răducanu și-a retras demisia, la solicitarea lui Buzatu și a lui Solomon

Răsturnare de situație în cazul ...

%d blogeri au apreciat: