Home / Politic / Deputatul puterii Daniel Olteanu nu va vota bugetul dacă nu se vor da bani pentru autostrada Tișița – Albița

Deputatul puterii Daniel Olteanu nu va vota bugetul dacă nu se vor da bani pentru autostrada Tișița – Albița

Deputatul ALDE Daniel Olteanu, aflat în coaliția de la guvernare, a anunțat că nu va vota bugetul de stat pe 2019 dacă, în proiectul ce va fi supus spre dezbatere și aprobare în Parlamentul României, nu va fi prinsă și finanțarea pentru studiul de fezabilitate și proiectarea autostrăzii Tișița – Albița. Și asta în condițiile în care, în opinia sa, investiția este singura care ar putea ajuta efectiv județul nostru să mai reducă din decalajul economic existent în prezent între Vaslui și restul țării.

Autostrada Tișița – Albița este singurul motiv pentru care deputatul Daniel Olteanu ar vota bugetul de stat din acest an. Parlamentarul vasluian își susține în continuare propunerea realizării acestei investiții considerată atât de importantă pentru județul nostru. ”Sunt 27 de motive identificate pentru care autostrada Tișița – Albița trebuie realizată. Unul dintre acestea este faptul că prin Vama Albița trec două treimi din transporturile de marfă de pe granița de est. Dacă nu se vor aloca fonduri pentru studiul de fezabilitate și proiectare, votul meu va rămâne unul nul, asumându-mi orice consecință politică”, a declarat Daniel Olteanu.

Deputatul liberal-democrat nu înțelege de ce foștii săi colegi de la PNL Vaslui nu susțin și ei acest proiect, de pe urma căruia județul nostru ar avea numeroase beneficii, și strâng semnături pentru autostrada Iași – Târgu Mureș: ”Cei de la PNL Vaslui nu pierd ocazia de a strânge semnături pentru autostrada Iași – Târgu Mureș. Dar nu văd niciun fel de interes din partea lor pentru Tișița – Albița, autostrada Vasluiului. De aceea, le doresc să ia toate voturile la alegerile, europarlamentare, președințiale și locale, de pe autostrada Târgu Mureș – Iași”. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Consilierul Todireasa face precizări în urma scandalului terenurilor de casă: ”Fiul meu nu se află pe lista celor care vor primi teren”

Scandalul iscat la Bârlad în ...

Astăzi, Viorica Dăncilă vine cu elicopterul la Vaslui. Președinții de filiale locale PSD, ”somați” să aducă câte zece membri

Viorica Dăncilă și-a reprogramat vizita ...

Răsturnare de situație: consilierul bârlădean Sorin Răducanu și-a retras demisia, la solicitarea lui Buzatu și a lui Solomon

Răsturnare de situație în cazul ...

%d blogeri au apreciat: