Home / Administratie / Parcul auto al Poliției Județene Vaslui ar putea fi înnoit în următorii maxim doi ani

Parcul auto al Poliției Județene Vaslui ar putea fi înnoit în următorii maxim doi ani

Întregul parc auto al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui ar putea fi înnoit în următorii maxim doi ani, în condițiile în care, la ora actuală, mai există autospeciale care au o vechime de peste 12 ani. Numai în ultimul an, polițiștii din județ s-au putut bucura de 30 de mașini noi, în majoritatea cazurilor fiind vorba de agenți de la posturile comunale.

Poliția Județeană Vaslui se înnoiește încet, dar sigur. După cele 30 de mașini de poliție noi repartizate județului nostru anul trecut, șeful IPJ are curaj să spună că, în următorii doi ani, va fi rezolvată problema întregului parc auto de la nivelul județului. Și asta în condițiile în care, la ora actuală, mai există, încă, în activitate zeci de mașini cu o vechime considerabilă, unele chiar și de peste 12 ani.

Dotarea parcului auto la nivel IPJ este una destul de bună. Am primit 30 de autoturisme noi anul trecut, iar pe cele defecte le-am reparat. Există un program al Ministerului Afacerilor Interne de înlocuire a parcului auto și vom reuși, probabil într-un an-doi, să rezolvăm această problemă”, a declarat inspectorul șef al Poliției Județene Vaslui, Gabriel Panțiru.

Nu de puține ori, mașinile de poliție au rămas blocate în trafic, așa după cum au fost surprinse inclusiv de reporterii Est News, din cauza problemelor apărute pe timpul folosirii acestora de către polițiști. (Ionuț PREDA)

About Simona Vasile

x

Check Also

Mașinile de la școlile de șoferi au interzis în centrul municipiului Vaslui

de Dănuț CIOBANU Primăria Vaslui ...

Ambrozia dispare din zonele verzi ale Vasluiului

Goscom Vaslui desfășoară, în această ...

Banii europeni conving tot mai mulți vasluieni să se califice în sectorul agricol

Vasluienii sunt tot mai interesați ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: