Google+
Home » Social » Noua viață a comisarului Nema, de la Garda de Mediu, după ce obezitatea l-a împins de trei ori pe masa de operație

Noua viață a comisarului Nema, de la Garda de Mediu, după ce obezitatea l-a împins de trei ori pe masa de operație

de Mihaela NICULESCU

Niciodată nu e prea târziu să începi o viață nouă! Că este așa, ne demonstrează bârlădeanul Ioan Nema, comisar la Garda de Mediu, cel care a reușit printr-un stil de viață nou să depășească mari probleme de sănătate. A scăpat de obezitate și s-a recuperat perfect după o operație la coloană și două la șold. A reușit să ajungă la 82 de kilograme, de la 135. Are 54 de ani, 1.80 m înălțime și greutatea din vremea studenției. Este într-o formă psihică și fizică excelentă, are o gândire pozitivă și o energie debordante.

Nema, in vremea în care obezitatea l-a împovărat cu boli

„Multă vreme m-am luptat cu kilogramele din cauza cărora au apărut și afecțiunile pentru care a trebuit să ajung pe masa de operație. După mișcarea de întreținere, recomandată post-operatoriu, mi-am impus să continui să fac sport în mod organizat. Merg la sală de opt ori pe săptămână și de patru ori pe săptămână la înot. Sportul a devenit pentru mine un ingredient fără de care nu mai pot trăi și recomand tuturor să facă la fel pentru menținerea sănătății fizice și mentale. Medicul la care merg anual la control este impresionat de rezultatele pe care le am și mă încurajează să continui pentru că este bine ceea ce fac. Protezele stau bine, genunchii și cartilagiile sunt în regulă.”, a mărturisit Ioan Nema, pentru Est News.

Deși, prin natura meseriei, comisarul Nema merge mult pe jos atunci când se află în timpul unor activități de control, acesta consideră că mersul este un fel de mișcare, dar nu suficientă pentru a-ți asigura un tonus fizic și psihic optim. Mișcarea, spune el, înseamnă efort, înseamnă să transpiri, să gâfâi, să-ți crească pulsul.

„E un efort care merită făcut pentru că are beneficii nebănuite asupra organismului. Înainte, unele probleme de serviciu mi se păreau apăsătoare. După ce m-am apucat de sport s-a schimbat ceva în modul de gestionare a sarcinilor. Nu mă mai simt copleșit de acestea și caut să găsesc soluții. Sportul mi-a schimbat viața și modul de abordare a problemelor care apar”, a mai adăugat Ioan Nema.

În cinci ani, a avut nevoie de două „Resetări” pentru a obține rezultatele dorite

Dacă în 1992, când a absolvit facultatea, avea 82 de kilograme, în iunie 2010 ajunsese la 135 de kilograme. După operația la coloană, suferită în 2010, a reușit prin exerciții să ajungă, în 2011 (Reset 1), la 90 de kilograme, deși își propusese ca țintă 85 de kilograme. În 2012, a fost operat de coxartroză la șoldul drept, iar în 2013 a suferit o intervenție chirurgicală și la șoldul stâng. Avea 110 kilograme la ultima operație. După intervențiile suferite, a încercat să slăbească dar fără succes, așa că a ajuns la Reset 2, cum spune el.

„În 2015 am cunoscut o persoană specială, de o calitate umană incomensurabilă – Anca Obreja. Aceasta m-a încurajat să adopt un stil de viață sănătos, în care mișcarea să aibă un rol special, să fie făcută în mod organizat și cu ajutorul unor instructori de specialitate. Prima dată, am fost la sală în 2015, la Bârlad, unde am început să fac mișcare în grup, sub îndrumarea unui instructor deosebit de serios, Ciprian Mihăilă. În martie, deja slăbisem destul de mult. Ajunsesem la 72 de kilograme, numai piele și os. Trebuia să mă opresc din slăbit și să pun ceva cărniță. Atunci am constatat cât este de dificil să-ți menții greutatea optimă. De mai bine de doi ani, m-am îndrăgostit de antrenamentul HIIT (High Intensity Interval Training) și fac exerciții cu o instructoare minunată, Laura. În paralel, fac și înot, câte o oră și jumătate de patru ori pe săptămână. Am ajuns la o greutate bună, 82 de kilograme, și vreau ca până la vară să ajung la 78 de kilograme. Nu trăiesc într-o cură de slăbire continuă, în principiu, mănânc orice. Pur și simplu, am un stil de viață sănătos. Înainte făceam mișcare ca să fiu sănătos. Acum îmi doresc să fiu sănătos ca să pot să merg la sală”, a mai precizat Ioan Nema.

Cu proteze la ambele șolduri, a învățat să înoate la 48 de ani

Comisarul Ioan Nema este inginer chimist și doctor în chimie, un specialist apreciat, dar și un om de la care atât cei tineri, cât și cei mai în vârstă au ce învăța. A conștientizat la timp cât de periculoasă este obezitatea, pentru organism. S-a înarmat cu multă voință și a început singur să lupte pentru a-și recăpăta sănătatea și pentru a-și îmbunătăți calitatea vieții. A învățat la 48 de ani să înoate și face exerciții de cot la cot cu cei mai tineri, care nici nu bănuiesc că Ioan Nema are proteze la ambele șolduri.

Bârlădeanul este un exemplu nu doar pentru cei care merg la sală, dar chiar și pentru instructori.

„Domnul Nema este un neobosit. Nu se dă în lături de la antrenamente, oricât ar fi de grele. Face cu aceeași plăcere aerobic, exerciții cardio, la sol, greutăți, steper, pillates, dar și exerciții intensive cardio. A căpătat o rezistență deosebită și nu i se mai pare dificil niciun tip de exercițiu. Vine chiar și în concediu la sală. E un exemplu și pentru noi, ca instructori. Deși la sală are colege numai fete, nu-și face probleme. Se înțeleg foarte bine și se ajută reciproc, iar atunci când nu poate veni îi simțim lipsa.”, ne-a dezvăluit Laurenția Ochiană, instructor de HIIT.

”Cu părere de rău, mă uit la oameni care s-au operat odată cu mine și care s-au pensionat pe caz de boală”

Timpul este principalul inamic al stilului sănătos de viață, iar serviciul și oboseala psihică sunt responsabile pentru limitarea activităților fizice. Asta duce la creșterea în greutate, atrofierea musculaturii și la nenumărate probleme de sănătate. Ioan Nema a simțit asta pe propria piele, dar a făcut ceea ce trebuia.

„Sportul m-a făcut să redescopăr frumusețea vieții și să mă bucur din nou de sănătate. Este la îndemâna fiecăruia să își schimbe modul de viață, cu condiția să aibă voință. Cu părere de rău, mă uit la oameni care s-au operat odată cu mine și care, din păcate, se simt rău, unii chiar s-au pensionat pe caz de boală. Poate și eu aș fi fost în aceeași situație, dacă nu aș fi luptat și aș fi renunțat la sport. Încerc să conving cât mai multă lume să mi se alăture. Este destul de greu, dar satisfacția este mare atunci când reușesc să determin și pe alții să-și schimbe stilul de viață. Sportul aduce cu sine o stare de bine, reduce stresul și te scapă de problemele de greutate. Dacă, în viitor, voi mai avea vreo problema de sănătate care să mă țină departe de sală (de exemplu, să se finalizeze cu operație și recuperare), cu siguranță va urma Reset 3”, a mai spus Ioan Nema.

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: