Google+
Home » Administratie » Primarul Boroș va trebui să explice Consiliului Local în baza cărei legi a plătit 700 de lei pentru capturarea unui câine

Primarul Boroș va trebui să explice Consiliului Local în baza cărei legi a plătit 700 de lei pentru capturarea unui câine

de Mihaela NICULESCU

După cinci luni în care serviciul de ecarisaj a fost lăsat de izbeliște de municipalitate și după alte două luni în care gestionarea câinilor comunitari a fost încredințată direct unei asociații, ieri, consilierii locali au votat înființarea și delegarea prin concesiune a Serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân din Bârlad.

Până ieri, nu s-a arătat interesat de concesionarea acestui serviciu niciun ONG, în schimb, ieri dimineață, Asociația Pentru Protecția Animalelor Fără Stăpân a trimis o scrisoare către Primărie. În scrisoare, reprezentanții asociației au venit cu câteva propuneri de modificare a caietului de sarcini. Unele au fost luate în calcul de municipalitate, altele nu. A fost întocmit un proces-verbal cu toate amendamentele aduse caietului de sarcini, care a fost prezentat consilierilor în ședința extraordinară. Membrii legislativului local au fost de acord cu aceste modificări și în cele din urmă au aprobat: regulamentul de organizare și funcționare a Serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpâni, contractul de delegare prin concesiune a serviciului, precum și caietul de sarcini. Au aprobat în principiu înființarea și delegarea prin concesiune a serviciului respectiv, dar nu fără discuții contradictorii.

Andrei Huiban, consilier PSD, a cerut edilului-șef ca în următoarea ședință să i se prezinte în scris cadrul legal în baza căruia, în luna noiembrie 2018, acest serviciu a fost încredințat direct unei asociații care a încasat de la Primărie 700 de lei pentru fiecare câine capturat. De asemenea, consilierul Andrei Huiban a cerut să i se prezinte defalcat cheltuielile pe care această asociație le-a făcut câtă vreme s-a ocupat de câinii comunitari.

Primarul Dumitru Boroș a ținut să-i precizeze consilierului Andrei Huiban că prelungirea contractului cu Asociația „Seelen für Seelchen” nu s-a mai putut realiza după iunie 2018 întrucât asociația nu a fost de acord cu unele clauze adăugate în contract.

„Am avut două-trei întâlniri cu reprezentanții Asociației <<Seelen für Seelchen>>, care s-a ocupat de capturarea câinilor până în iunie 2018, când a expirat contractul. După această dată, nu am mai putut ajunge la un consens nici în ceea ce privește numărul de câini capturați și nici numărul de câini eliberați din adăpost. Asociația nu a fost de acord ca activitatea să fie supravegheată și de către un reprezentant al Primăriei. Acestea au fost motivele pentru care nu am mai putut prelungi contractul cu asociația și, ulterior, am fost nevoiți să încredințăm direct serviciul unei alte asociații. În privința celor solicitate de dumneavoastră, veți primi toate datele la următoarea ședință”, a replicat primarul Dumitru Boroș.

Autoritățile locale trebuie să se miște repede, ca până la sfârșitul lunii martie să se știe deja ce ONG va concesiona serviciul, în urma licitației. Numărul câinilor fără stăpân a crescut foarte mult în ultimele luni și va fi și mai mare până la sfârșitul lunii martie, când poate fi reluată capturarea câinilor. Este nevoie ca la acea dată ONG-ul desemnat câștigător să înceapă urgent strângerea câinilor.

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: