Google+
Home » Sanatate » Cursuri pentru viață, predate de o voluntară din Bârlad

Cursuri pentru viață, predate de o voluntară din Bârlad

de Mihaela NICULESCU

Elevii Școlii „Vasile Pârvan” din Bârlad participă în această săptămână, chiar la ei în școală, la cursuri de igienă a mâinii și cursuri de prim ajutor. Traineri sunt Mirela Saidi, președinta filialei bârlădene a organizației non-profit Inițiativa Tinerilor Pentru Modernizarea României (INMR) și Cicerone Bosuioc, președintele organizației INMR.

Ceea ce trebuiau să facă în mod constant Direcția de Sănătate Publică, Crucea Roșie și alte instituții, reușesc să realizeze cu succes voluntarii INMR. Asistenta medicală Mirela Saidi se ocupă de câțiva ani, cu mult devotament, de inițierea elevilor în acordarea primului ajutor. Îi învață cum să acorde ajutor în caz de stop cardio – respirator, în caz de înec cu boluri alimentare, în caz de entorse, luxații, adică îi învață ceea ce ar trebui să știe fiecare român, tânăr sau adult, manevre elementare de salvare a vieții semenilor lor.

Mirela Saidi a organizat zeci de cursuri de prim ajutor pentru elevii din școlile și liceele bârlădene. Mai nou, vrea să ajungă și în comunele județului, unde să-i învețe pe copii cum pot să își ajute semenii aflați la limita dintre viață și moarte, înainte ca ambulanța să intervină.

„Am satisfacții deosebite, incredibile. Elevii sunt ca un burete, absorb repede și multe informații pe care le primesc de la mine. Mă uimește de fiecare dată, la cursuri, receptivitatea lor și aplombul cu care aplică cunoștințele dobândite. M-a uimit, de exemplu, o fetiță de cinci ani, aflată întâmplător la un curs cu mama sa, profesoară, care și-a însușit atât de corect tehnicile predate încât am rămas fără grai. Mă bucur să aflu că elevii cărora le predau tehnici de prim ajutor reușesc să le fie de folos vecinilor, cunoștințelor, familiei. Limita dintre viață și moarte este atât de subțire încât cunoașterea unor elemente de bază pentru acordarea primului ajutor este vitală”, a declarat pentru Est News Mirela Saidi.

Până acum voluntara a predat cursuri de prim ajutor folosind un manechin performant, împrumutat de la Ambulanța Vaslui. Peste câteva zile, va avea propriul manechin, achiziționat cu fonduri proprii. Cu el va continua periplul prin școli, inclusiv în școlile din mediul rural, unde nu există nici medic permanent, nici spital, unde ambulanța ajunge mai greu, din cauza distanței și a condițiilor de drum, și unde, din nefericire, aproape nimeni nu știe să acorde primul ajutor.

Mirela Saidi este bucuroasă că recent a încheiat un parteneriat cu Casa Corpului Didactic, în baza căruia va putea organiza cursuri de prim ajutor pentru cadrele didactice. Recent a încheiat un parteneriat și cu Primăria Bârlad, astfel că, de acum încolo, în caz de nevoie, cursurile se vor putea desfășura în incinta Centrului de Promovare și Informare Turistică din zona Grădinii Publice.

Inițiativa Tinerilor pentru Modernizarea României este o organizație non guvernamentală în cadrul căreia voluntarii desfășoară proiecte culturale, de educație nonformală, dezvoltare personală, cursuri de prim ajutor și de prevenție și educație medicală elementară. Pentru că, deși este incredibil, în România majoritatea tinerilor nu știu să se spele corect pe mâini, temerara voluntară a început să predea cursuri de igienă a mâinilor.

„Sunt lucruri banale, elementare, pe care românii nu le cunosc, fie că locuiesc la oraș sau la sat. Dacă în școli încă din clasa primară ar fi inițiate astfel de cursuri, situația s-ar schimba. Cred că ceea ce fac este un lucru util și deja rezultatele muncii mele mă onorează și mă motivează să merg mai departe”, a mai adăugat Mirela Saidi.

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: