Google+
Home » Sanatate » O nouă campanie de imunizare împotriva gripei. 900 de doze de vaccin, date medicilor de familie

O nouă campanie de imunizare împotriva gripei. 900 de doze de vaccin, date medicilor de familie

Un număr de 900 de doze de vaccin antigripal au fost repartizate de Direcția de Sănătate Publică Vaslui către 74 de medici de familie care au solicitat noi doze de ser pentru imunizarea populației în plină epidemie de boală. Aceasta este cea de-a cincia tranșă ajunsă în județ de la Ministerul Sănătății în actualul sezon rece, peste 41.000 de doze fiind administrate populației.

Aproape jumătate din medicii de familie din județ au început o nouă campanie de vaccinare împotriva gripei sezoniere. Și asta după ce Direcția de Sănătate Publică (DSP) a repartizat 900 de doze de vaccin către cabinetele medicale individuale (CMI) din județ, în baza cererilor făcute anterior la Ministerul Sănătății.

Distribuirea dozelor de vaccin către medicii de familie s-a făcut în baza solicitărilor acestora. În total, este vorba de 74 de medici de familie unde persoanele aflate în liste lor se vor putea vaccina antigripal”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Vaslui, Mihaela Topliceanu.

Noua campanie de imunizare împotriva gripei sezoniere este a cincia din actualul sezon rece. Celelalte patru s-au desfășurat începând cu luna septembrie a anului trecut, în total fiind administrate 41.930 de doze de vaccin.

Până la sfârșitul săptămânii trecute, la nivelul județului au fost înregistrate 51 de cazuri de gripă sezonieră, din care 49 de bolnavi au ajuns pe patul de spital pentru tratamentul adecvat. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: