Home / Sport / Atletul bârlădean Aurel Anița, de trei ori campion național și vicecampion, de ziua lui

Atletul bârlădean Aurel Anița, de trei ori campion național și vicecampion, de ziua lui

Atletul veteran Aurel Anița face cinste încă o dată Bârladului, reușind în weekend să urce de trei ori pe primul loc la Campionatul Național de Atletism Masters în Sală și cucerind de asemenea un titlu de vicecampion, chiar de ziua lui.

Bârlădeanul a reușit să cucerească duminică, odată cu aniversarea a 64 de ani, titlul de campion național la proba de 3.000 de metri, cu timpul de 12:16.65 minute. În aceeași zi a devenit vicecampion național la proba de 200 de metri, după ce a terminat cursa în 33.61 secunde. Cu o zi în urmă reușise să fie cel mai bun la probele de 400 (1:13.25 minute), respectiv 1.500 metri (5:32.94), la categoria +60 ani.

Aurel Anița este de meserie tehnician silvic în cadrul Ocolului Silvic Bârlad, însă adoră atletismul de aproape 50 de ani. Cu toate acestea a început să aibă rezultate abia când a trecut la categoria veterani. În cei peste 30 de ani de când aleargă la această categorie acesta a obținut zeci de titluri de campion local, național și internațional câștigate. Anul trecut a participat la Campionatul Balcanic de Atletism Masters, de unde s-a întors cu trei medalii de argint. În 2018 a fost premiat cel mai bun atlet la categoria 60 – 64 ani, in cadrul Galei Laureaților Sportului Ieșean.

Rezultatele obținute de bârlădean nu vin întâmplător. Acesta se antrenează pentru o competiție până la cinci zile pe săptămână și aleargă de fiecare dată măcar 10 kilometri. (G.P)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Poftiți la competiția anuală de baschet Streetball, din centrul Bârladului!

de Simona MIHĂILĂ Unul dintre ...

Bârladul a purtat noroc echipei CSM Știința Baia Mare, noua campioană a României la rugby

Finala SuperLigii CEC Bank la ...

Bârladul găzduiește finalele SuperLigii CEC Bank, în premieră. Bârlădenii vor putea urmări meciul de retragere al campionului Ovidiu Tonița

de Mihaela NICULESCU Bârladul va ...

%d blogeri au apreciat: