Google+
Home » Sport » Atleții vasluieni participă în weekend la Campionatul National de sală pentru juniori 1

Atleții vasluieni participă în weekend la Campionatul National de sală pentru juniori 1

Județul Vaslui va fi reprezentat de șase sportivi la Campionatul Național de salã pentru juniori 1, competiție care se va desfășura mâine și poimâine în sala de atletism “Ion Soter” din București. Aceștia își vor măsura forțele cu sportivi mult mai experimentați, însă au toate șansele de a urca pe podium, reușind să cucerească deja mai multe medalii de-a lungul carierei.

La băieți, Liceul cu Program Sportiv (LPS) Vaslui îi va trimite la startul probelor de 400 și 800 de metri pe Alexandru Stegariu și Ionuț Ignat, în timp ce la probele de 1.500 metri și 3.000 metri vor concura Alexandru Bârlescu, sportivi pregătiți de profesorul Dragoș Hăulică. La feminin vor participa Cristina Balaur (probele de 1.500 și 3.000 metri) și Mirabela Blănaru (3.000), sportive pregătite de profesoarele Viorica Pintilie și Elena Bogos.

La București va participa și bârlădeanca Larisa Talpiș, pregătită la Clubul Sportiv Școlar de profesorul Lucian Bolgar. Aceasta va concura la probele de 400 și 800 de metri. (G.P)

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: