Google+
Home » Sport » Fotbalistul vasluian Vlăduț Dudău, învins la limită de francezi

Fotbalistul vasluian Vlăduț Dudău, învins la limită de francezi

Fotbalistul vasluian Vlăduț Dudău face parte din lotul Echipei Naționale de futsal Under 19, care a pierdut la mare luptă cu Franța marți, scor 4 – 5.

Sportivul legitimat la CSM Vaslui este un obișnuit al loturilor naționale de tineret la futsal și convocarea sa de către Endre Kacso nu surprinde deloc, pentru că acesta a reușit să marcheze de două ori împotriva slovacilor în luna decembrie.

Tricolorii antrenați de Endre Kacso, care în ziua meciului și-a aniversat ziua de naștere, 43 de ani, au marcat prin Robert Crișan, Matei Boșneagă, Sergiu Gavrilă și au profitat de un autogol al francezilor.

România și Franța s-au întâlnit din nou ieri seară, după încheierea ediției ziarului nostru.

Lotul convocat pentru dubla cu Franța:

Theodor Lungu-Badea (Informatica Timișoara), Andrei-Alexandru Dinicuță (United Galați) – portari; Matei Boșneagă (United Galați), Daniel Duda (Futsal Giorgione/Italia), Vlăduț-Alexandru Dudău (CSM Vaslui), Darius Nastai (Informatica Timișoara), Bogdan-Alin Pieptea (West Deva), Gelu-Mădălin Nițu (Dunărea Călărași), Sergiu-David Gavrilă (Informatica Timișoara), Raul-Antonius Rădulescu (Helvecia Futsal/Anglia), Robert Crișan (CSM Tg. Mureș), Andrei-Dănuț Ghiuță (Dunărea Călărași), Nicolae Budai (Informatica Timișoara), Andor Balint (FK Odorheiu Secuiesc).

Vasluianul Vlăduț Dudău se pregătește campania de calificare pentru primul Campionat European U19 de futsal din istorie. România va întâlni într-o grupă pe Macedonia (26 martie, ora 19:30), Ucraina (27 martie, ora 17:00) și Belgia (29 martie, ora 17:00).

Turneul final va avea loc la Riga, în Letonia, în perioada 8-14 septembrie 2019. Se califică doar primele clasate din grupele preliminare. (G.P)

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: