Home / Sport / CSM Vaslui are luni derby în Campionatul Național de Futsal U19

CSM Vaslui are luni derby în Campionatul Național de Futsal U19

Echipa de futsal Under 19 a Clubului Sportiv Municipal (CSM) Vaslui are un meci de foc luni, când o va întâlni, de la ora 17:30, pe prima clasată, Sporting Dărăbani.

Vasluienii au învins în partida tur de o manieră detașată, scor 9 – 4, debutând en – fanfare în competiție. De atunci însă botoșănenii au mers ceas, cu patru victorii din tot atâtea partide. CSM Vaslui a oscilat însă partidele bune cu cele dezamăgitoare, izbutind de atunci alte două victorii, dar pierzând în două rânduri.

Pe hârtie, vasluienii ar trebui să fie favoriți, atacul acestora fiind unul letal, cu 36 de reușite în cinci partide, față de doar 25, câte au reușit cei de la Sporting Dărăbani. Vasluienii stau mai bine și în apărare, cu doar 19 goluri primite, față de 21. Doar că reprezentanta județului nostru vine după două eșecuri consecutive și rămâne de văzut dacă acest lucru le va turna plumb în ghete, sau vom avea parte de un reviriment. Pentru că deși au pierdut, vasluienii au fost de fiecare dată în joc. Au pierdut în fața celor de la Futsal Ceahlăul Piatra Neamț cu 2 – 3 și în fața lui Futsal Poli Iași cu 4 – 5.

Dacă CSM Vaslui pierde sau remizează cu Sporting Dărăbani, are nevoie ca Futsal Ceahlăul Piatra Neamț să nu obțină un rezultat mai bun cu CN Nicu Gane Fălticeni, altfel va pica pe trei. Vasluienii nu pot fi depășiți de cei de la Bukovina Vikov și Futsal Poli Iași, chiar dacă una din ele va obține maxim de puncte din confruntarea directă. Chiar dacă pierd și sunt egalați la puncte, e greu de crezut că rezultatele din cele două partide vor face ca sucevenii sau ieșenii să aibă un golaveraj mai bun. În prezent sucevenii au +3 și ieșenii au -9, în timp ce vasluienii au +17.

Sporting Dărăbani e lider în seria 1 a Campionatului Național de Futsal Under 19, cu 12 puncte. Urmează CSM Vaslui și Futsal Ceahlăul Piatra Neamț, ambele cu 9 puncte. Bukovina Vikov și Futsal Poli Iași, ambele cu 6 puncte. CN Nicu Gane Fălticeni e pe ultimul loc, cu 3 puncte. (G.P)

About Mihai Vasile

x

Check Also

CL Vaslui va preda Ministerului Dezvoltării terenul pentru construirea unei baze sportive care va avea teren de fotbal omologat de UEFA SI FRF

Consiliul Local (CL) Vaslui va ...

În weekend, Campionatul de Minifotbal al Ministerului Afacerilor Interne și-a desemnat învingătorii

În perioada 27 august – ...

S-a dat startul Turneului Final al Campionatului de Minifotbal al M.A.I. – ediția 2019 Vaslui

În perioada 27 – 29 ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: