Home / Justitie / Prinși cu acte false de polițiștii de frontieră

Prinși cu acte false de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră vasluieni i-au prins în offside pe doi bărbați, care aveau acte false.

Polițiștii de frontieră de la Vama Albița au descoperit, ascunsă asupra unui cetățean din Republica Moldova, o carte de identitate falsă ce urma să fie folosită în Germania. Simion S., în vârstă de 20 de ani a vrut să intre în țară în calitate de pasager într-un microbuz. La controlul de frontieră, în momentul solicitării documentelor de identitate, polițiștii au observat în husa pașaportului bărbatului, ascunsă și nedeclarată, o carte de identitate cu însemnele autorităților române, pe care era imprimată fotografia acestuia. Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză este fals. Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a procurat cartea de identitate descoperită la controlul de frontieră prin intermediul unui cetățean ale cărui date nu le cunoaște, în schimbul sumei de 100 de euro și că urma să folosească documentul în Germania, pentru a ocupa mai ușor un loc de muncă. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni efectuează cercetări în cazul unui cetățean român care a prezentat la control o asigurare tip RCA falsă pentru autoturismul pe care îl conducea. În data de 06 martie a.c., în jurul orei 07.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni – I.T.P.F. Iași aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au oprit în trafic, pentru un control de rutină, pe raza localității Lunca Veche, un autoturism înmatriculat în Marea Britanie, condus de vasluianul D.V., în vârstă de 46 de ani. La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea asigurării tip RCA prezentată la control pentru autoturismul în cauză, lucrătorii noștri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că documentul nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, acesta fiind fals. Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a concluzionat că autoturismul în cauză nu figurează în bazele de date ale Marii Britanii ca fiind asigurat. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals. (G.P)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Șoferul unui microbuz școlar, cu permisul suspendat după ce a condus sub influența alcoolului

Un control de rutină al ...

Un bârlădean de 44 ani a fost reținut după ce și-a pus la dispoziție apartamentul pentru practicarea prostituției

Proxenetism. Aceasta este infracțiunea pentru ...

Furtul și operațiunile financiare frauduloase, infracțiuni frecvente pe masa polițiștilor vasluieni

O femeie de 42 ani ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: