Home / Justitie / Aproape 700 de persoane legitimate, în cadrul unei acțiuni de amploare a polițiștilor vasluieni

Aproape 700 de persoane legitimate, în cadrul unei acțiuni de amploare a polițiștilor vasluieni

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vaslui și secțiile de poliție rurală arondate au desfășurat sâmbătă și duminică o acțiune de amploare, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea climatului de ordine și siguranță publică. Cu ocazia activităților desfășurate, au fost legitimate peste 670 de persoane și controlate peste 260 de vehicule și mopede.

Au fost, de asemenea verificate 14 societăți comerciale, printre care cluburile și discotecile de pe raza municipiului Vaslui și din localitățile Poienești și Codăești.

Prin desfășurarea acțiunii s-a urmărit prevenirea delicvenței juvenile, prevenirea săvârșirii infracțiunilor contra patrimoniului, prevenirea săvârșirii infracțiunilor contra persoanei și în vederea impunerii unui climat de disciplină în rândul participanților la trafic, în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere.

Au fost constatate 13 infracțiuni. Polițiștii au depistat cinci șoferi care conduceau sub influența alcoolului sau a altor substanțe, alți cinci vasluieni conduceau fără permis. Un alt vasluian se face vinovat de furt.

Au fost emise trei ordonanțe de reținere pe o perioadă de 24 de ore, pentru persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Polițiștii au aplicat 143 de sancțiuni contravenționale, dintre care 111 privind circulația pe drumurile publice, 17 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și cinci sancțiuni pentru nefolosirea aparatelor de marcat electronice fiscale. Au fost reținute 11 permise de conducere și retrase șapte certificate de înmatriculare. Valoarea sancțiunilor aplicate a fost de peste 133.000 de lei.

La acțiune au participat polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigare a criminalității economice, acțiuni speciale, jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui și lucrători ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui. (G.P)

About Mihai Vasile

x

Check Also

Peste 2,6 milioane de persoane au tranzitat Vama Albița în primele nouă luni din 2019

În primele nouă luni ale ...

Polițist vasluian arestat pentru corupție

Astăzi, ofițerii de poliție judiciară ...

Sancțiuni de 51.000 de lei agenților economici din Bârlad

Polițiștii de investigare a criminalității ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: