Home / Justitie / Polițiștii vasluieni pun bețe în roate comerțului ilicit

Polițiștii vasluieni pun bețe în roate comerțului ilicit

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui au acționat joi pe tot cuprinsul județului Vaslui, prin efectuarea de controale, în vederea prevenirii, descoperirii și combaterii faptelor ilicite ce se comit în domeniul comerțului de produse agro-alimentare. Valoarea sancțiunilor aplicate a fost de 23.000 de lei.

Cu ocazia activităților desfășurate, au fost verificați 34 de agenți economici (22 societăți comerciale și 12 producători agricoli) și legitimate peste 40 de persoane. A fost constatată o infracțiune de evaziune fiscală. Au fost ridicate, în vederea confiscării, produse (flori și pui vii) în valoare totală de peste 2.000 lei, comercializate fără documente legale de proveniență.

De asemenea, polițiștii au aplicat 40 de sancțiuni contravenționale, dintre care 34 pentru încălcări ale legii privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, cinci privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și una privind dreptul de autor și drepturi conexe. (G.P)

About Mihai Vasile

x

Check Also

Șoferul unui microbuz școlar, cu permisul suspendat după ce a condus sub influența alcoolului

Un control de rutină al ...

Un bârlădean de 44 ani a fost reținut după ce și-a pus la dispoziție apartamentul pentru practicarea prostituției

Proxenetism. Aceasta este infracțiunea pentru ...

Furtul și operațiunile financiare frauduloase, infracțiuni frecvente pe masa polițiștilor vasluieni

O femeie de 42 ani ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: