Google+
Home » Administratie » Zbor drept, spre îngeri, monsenior!

Zbor drept, spre îngeri, monsenior!

de Simona MIHĂILĂ

Seniorul politicii vasluiene, doctorul bârlădean Aurel Ionescu Moțet, a părăsit ieri această viață, la capătul a 95 de ani în care a reușit să se impună ca un profesionist fără cusur. Atât în lumea medicală, pe care a slujit-o vreme de peste o jumătate de veac, dar și în cea politică, acolo unde a pus piatra de temelie a organizației județene a Partidului Național Liberal post-decembrist.

Dr. Aurel Ionescu Moțet și Simona Mihăilă – 2007, sediul PNL Barlad

Moartea doctorului Moțet nu a luat prin surprindere, dar a umplut de mâhnire sute de inimi pentru care acest ”perfect gentleman” a reprezentat echilibrul, bunul-simț, eticheta neostentativă, firescul. Doctorul Moțet era un simbol, consolidat nu atât de vârsta venerabilă, cât de spiritul său predestinat să inspire. Conduita, înfățișarea și ținuta au făcut din el un permanent om fără vârstă.

Eleganța vestimentară desăvârșită îi era depășită doar de cea a comportamentului. Că mergea la partid să joace șah, ori la Primărie la ședințe, la magazinul de lângă bloc să-și cumpere lapte și pâine sau la chioșcul de presă de unde cumpăra gazete de tot felul, doctorul Moțet era îmbrăcat impecabil. Sacou, cu sau fără cravată, pardesiu, trenci, umbrela cu coadă întoarsă și nelipsita pălărie ușor înclinată erau elementele vestimentare prin care vestitul doctor își arăta respectul față de sine și față de cei cu care interacționa atunci când ieșea din casă.

Din același registru al considerației pentru ceilalți, făcea parte și apelativul ”mata” pe care îl adresa oricui, indiferent de vârstă, indiferent dacă vorbea despre uterul retrovers sau despre criza mondială. Îi lipsea aroganța ”tutuielii” atât de des întâlnită la doctorii autosuficienți.

Forța bunei-creșteri, a măsurii în vorbă, în ton și-n judecată l-a impus și în politică. Adversar al deciziilor impulsive, brutale, doctorul Moțet prefera analiza. La rece. Părintește, dar fără exaltări sentimentale.

Singurul sentimentalism pe care și l-a permis public a fost acela de a rămâne loial ideologiei liberale, chiar dacă, adesea, ipocriții care și-au prins-o la butonieră l-au umplut de rușine și de amărăciune. Întocmai ca stejarul, Moțet a rămas înfipt cu încăpățânare în mijlocul solului pe care, în 1990, îl fertilizase cu gândul cinstit al unei vieți mai bune pentru români, pentru bârlădenii lui.

Interviu cu doctorul Moțet

 

Așa cum am promis, publicăm astăzi crâmpeie din interviul pe care l-am realizat cu puțin timp înainte ca doctorul Aurel Ionescu Moțet să se retragă din viața publică. Era în 2005, când reputatul liberal fusese numit președinte de onoare al Organizației municipale a PNL Bârlad. A mai rămas în luminile rampei până în vara lui 2008, când s-a terminat al treilea și cel din urmă mandat de consilier municipal al Bârladului. Interviul a fost publicat în acel moment în ziarul Obiectiv (publicație ce a apărut în perioada 2001 – 2018). De atunci, multe s-au schimbat și tot atât de multe au rămas la fel. Printre cele care s-au schimbat se numără viața singurei sale nepoate, Andreea, fiica inginerului Valeriu Popa și a profesoarei de engleză Irina Popa. Doctorul Moțet ne vorbea cu regret despre emigrarea în Canada a Andreei, pentru o viață mai bună. Într-un virtual interviu recent, doctorul ne-ar fi povestit cu mândrie că Andreea se află acum în SUA, este doctor în oenologie și predă la Universitatea din Texas.

 

Despre misiunea publică a alesului local decan de vârstă

”Este un rol onorific, un gest de respect pe care legea îl dă pentru valorile timpului. Te obligă să ai o anumită atitudine: de cumpătare, de înțelepciune, de răbdare, de detașare emoțională, de echilibru”.

Despre Vărăriei, mahalaua copilăriei, atunci și acum

”Energia mea vine din orașul Bârlad. Eu sunt bârlădean de-adevăratelea. M-am născut aici și aici trăiesc de peste 80 de ani. Prin profesia mea, prin interesul permanent pe care l-am avut pentru viața urbei, aveam, la un moment dat, relații amicale cu un sfert de oraș. Cândva, am trăit într-un grup de oameni unde – poate nu vă vineți să credeți – nu am auzit o înjurătură, o vorbă urâtă, de care să te rușinezi. Era în mahalaua Vărăriei, lângă Gara Bârlad, unde m-am născut și am crescut. Am trăit într-o societate unde valorile morale, valorile comunității erau respectate cu sfințenie. Era firesc să mă conformez acestui grup, pentru că făceam parte din el. Din păcate, vremurile moderne au creat foarte multă promiscuitate. Rămânând la exemplul cartierului în care am crescut – Gară – acum au apărut zeci de cvartale de blocuri. Străzile Vărăriei, Fierăstraie, General Milea sunt zone în care distanța dintre blocuri este de câțiva pași. Sunt zone în care soarele nu intră niciodată. Nu ai siguranța intimității familiale. Totul se petrece la comun. Vorbește unul mai tare, aude toată lumea din jur. Auzi, fără să vrei, tot felul de zgomote, de vorbe urâte, de înjurături. Lucruri care afectează calitatea morală a individului, mai ales dacă se lovește de ele la vârste fragede, când se formează”.

Despre războiul care l-a făcut alt om

”Am avut parte și de lucruri oribile, monstruoase, cum ar fi războiul. Depinde cum privești, însă, asemenea experiențe. Eu am privit-o ca pe un mijloc, mai puțin pașnic, prin care mi-am călit spiritul: prin „foc și sabie”. Am făcut războiul la antiaeriană. Am dat ordine și am primit ordine. Am tras cu tunul împotriva americanilor, apoi în avioanele rusești care ne bombardau, apoi în cele nemțești. Asemenea frământări și nenorociri te fac alt om. Un om care își dorește pace, bunăstare, care respectă oamenii și iubește munca. Acestea sunt caracteristici care te ajută să evoluezi și nu îți permit să obosești niciodată”.

Despre limitele pe care oamenii în vârstă ar trebui să și le autoimpună în fața tinerilor

O serie de oameni, așa ca mine, care trăim de mai multă vreme și care știm care sunt nevoile curente ale oamenilor, dorințele lor, suntem luați ușor în derâdere, pe motiv că timpul nostru a trecut. Există această tendință și, într-o oarecare măsură, nu este de condamnat. E imposibil ca eu să am aceeași viziune pentru viitor ca a unui om de 25 – 30 de ani. Este un lucru care trebuie înțeles de toți oamenii trecuți de o anumită vârstă. Un om trecut prin viață, care a văzut multe, nu mai are capacitatea de a se implica emoțional într-o situație. El are apanajul răbdării, al cumpătării, poate să privească lucrurile mult mai detașat, poate gândi mai la rece decât un tânăr care se aprinde repede. De aceea, sfaturile noastre sunt necesare, de aceea e nevoie ca generațiile tinere să ne consulte. Dar nu avem voie să le dictăm, să le impunem viziunea noastră despre viață, pentru că nici nouă nu ne plăcea acest lucru atunci când eram tineri. Singura mea nepoată după fiică a plecat în Canada. Nu-mi face nicio plăcere. Dar ea a decis să plece în Canada. I-am respectat dorința, o susțin pentru că, deși vreau să o știu lângă mine, ar fi un gest de egoism din partea mea ca să o opresc din drumul său.

Despre tinerii care pleacă la muncă, în străinătate

– În familia mea sunt cel puțin cinci cupluri tinere care au emigrat. În general, românii aleg alte țări, vor să plece de aici, să scape. Nenorocirea este că nu pleacă cei care chiar nu au nici o șansă în România. Pleacă oameni care ar putea trăi în România fără să moară de foame. Ei și-ar putea găsi locuri de muncă aici, și nu slujbe oarecare, ci bune, onorabile. Dar au ales să plece pentru că nu mai suportau acest climat din România. Oamenii valoroși nu sunt stimulați, nu sunt apreciați. Nu au nici un viitor aici, sunt lipsiți de perspective. Oamenii cu pregătire, chiar dacă obțin o slujbă frumoasă, sunt nevoiți să muncească zeci de ani pentru o casă decentă, pentru un autoturism. Nepoata mea, după câteva luni de muncă în Canada, a reușit să-și cumpere toate astea. Cum Dumnezeu să nu ne plece tinerii? Ce să facă aici? Să muncească și să se bucure alții de roadele muncii lor? Asta este îngrijorător și asta trebuie schimbat în România. Pentru asta ne dorim schimbarea actualei politici de guvernare. Ca un om trecut prin viață, care a trăit mai multe etape ale istoriei, știu că a face politică astăzi nu e același lucru cu politica de acum 70 de ani.

Diferențele dintre politica de ieri și cea ce azi

Atunci se punea problema creării unui stat, românii erau risipiți și conduși de alții. Acum, noi avem un stat creat. Ce le rămâne politicienilor de făcut este să-l administreze, să-l gospodărească, să-l gestioneze, să facă să trăim mai bine. Nu mai suntem într-o nesiguranță totală așa cum eram după Primul război mondial. Guvernul liberal, care guverna atunci, avea probleme mai grele, mai serioase decât acum. Astăzi, singura noastră problemă este să gospodărim ce avem. Și avem destul. Iar politicienii noștri nu au reușit să găsească o formulă de a face societatea românească să evolueze într-un ritm coerent, eficient. Și nu înțeleg de ce. Asistăm, de la an la an, la o degradare a vieții în România. Să luăm, de exemplu, zona noastră, a fostului județ Tutova. Erau cinci băi publice, iar patru erau în Bârlad: Baia municipală, Baia evreiască și două băi care aparțineau CFR. Iar astăzi, în 2005, ne chinuim să facem o baie publică și nu suntem în stare să creăm condițiile necesare pentru a face o baie de aburi. Iar alții au dezvoltat țări întregi în câțiva ani. Oare cum de Grecia și Spania au reușit?

Despre așa-zisa integrare a rromilor

”Noi încă ne străduim să ne integrăm minoritățile, să învățăm să conviețuim, numai că o luăm pe căi total greșite până și în acest domeniu, mă refer la populați rromă. Eu înțeleg ca acești oameni să fie integrați. Preocupările autorităților pentru minoritatea rromă sunt juste, atât timp cât nu deraiază. Faptul că ajungem să înființăm instituții speciale pentru rromi, cu adresabilitate pentru ei, mă pune pe gânduri. Mi se pare exagerat. Banii UE nu ar trebui cheltuiți pentru a-i separa pe țigani de restul societății. Mi s-a părut deplasat acel proiect de hotărâre discutat la ultima ședință a Consiliului Local, referitor la înființarea unei secții de fierărie-tinichigerie pentru rromi. La sfârșit, li se va da un act la mână prin care se va dovedi că au o calificare, fără a avea nevoie de studii generale. Decât să cheltuim banii pe așa ceva mai bine i-am sprijini financiar să învețe 10 – 12 lase și, având carte, se pot specializa unde doresc ei. Au ușile deschise, exact ca orice cetățean din țara asta. Apoi, pe baza acestei hârtii, ei vor concura pe piața muncii cu cei care au, în plus, o școală generală, un liceu. Până la urmă, cine este discriminat?”.

Despre reiterarea greșelilor comuniștilor

”Pe vremea comuniștilor exista o formă de învățământ care se numea Universitate de partid. O puteai urma chiar și numai dacă aveai patru clase primare. Diploma de absolvire îți deschidea multe uși și punea semnul egal între cei care o dețineau și cei care aveau în spate o facultate serioasă. Un exemplu concret: terminasem Facultatea de medicină și m-am întâlnit cu un vechi amic. Știam că nu terminase nici măcar școala primară, deși era de vârsta mea. L-am întrebat ce ai face și mi-a răspuns că este în vacanță, fiindcă urmează Universitatea de partid din București. Vă imaginați cum am rămas, când am auzit acest lucru, când știam că el abia știa să citească? Mai târziu, a ocupat un post în administrația publică centrală. Așa facem și acum cu rromii? Nu mai bine îi ajutăm să se școlarizeze? Să învețe carte, să se înscrie la o școală, la o facultate? Asta înseamnă integrare: să-i sprijinim să facă ce facem noi. Și nu este singurul lucru care mă face să compar politica de astăzi cea comunistă”.

Despre reinstaurarea cenzurii

”Am remarcat că, în România, lumea a început să se teamă iarăși să vorbească! Să-și exprime cu voce tare părerile. Oamenilor a început să le fie frică de a nu-și pierde, cumva, slujba doar pentru că, de exemplu, sunt liberali. Din păcate, există tot mai multe instituții și firme controlate de partidul de guvernămînt unde există riscul de a rămâne fără serviciu dacă ești de altă culoare politică. E timpul să eliberăm societatea de aceste prejudecăți și să lăsăm oamenii să gândească, să vorbească liber”.

Aurel Ionescu Moțet este supranumit „simbolul PNL în județul Vaslui”, fiind fondatorul acestei formațiuni politice în județ. S-a născut pe 23 decembrie 1924, în Bârlad, al șaptelea din cei nouă copii. Tatăl era mecanic de locomotivă, iar mama, casnică. Studiile generale și liceul le-a urmat în Bârlad, după care a absolvit Facultatea de medicină Iași, specialitatea obstetrică-ginecologie.

În timpul facultății s-a căsătorit cu prietena sa din copilărie, Alexandrina (Anișoara pentru familie și prieteni), și ea studentă la Medicină. Din 1951 și până în 1954 a fost șeful Secției sanitare din raionul Bârlad, după care, până în 1992, când a ieșit la pensie, a lucrat în cadrul Maternității.

A avut două fiice, profesoare: Irina, profesor de engleză, și Mălina, profesor de franceză, decedată în urmă cu câțiva ani.

În 1987 soția sa s-a prăpădit, iar din 1990 doctorul Moțet s-a angajat în viața politică. Din 1992 până în 1996 a fost consilier județean, după care, timp de alte trei legislaturi a fost membru al Consiliului Local Bârlad. 

Citește și: Veste tristă peste Bârlad: a încetat din viață doctorul Aurel Ionescu Moțet, stejarul liberalilor vasluieni


					
					
									

About Simona Vasile

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: