Google+
Home » Administratie » Prefectul Eduard-Andrei Popica, ales secretar general al Asociației Prefecților și Subprefecților din România

Prefectul Eduard-Andrei Popica, ales secretar general al Asociației Prefecților și Subprefecților din România

Prefectul de Vaslui, Eduard-Andrei Popica, a fost ales ales secretar general al Asociației Prefecților și Subprefecților din România. În perioada 10 – 12 martie, acesta a participat la o întâlnire a prefecților, organizată de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) la Brașov.

”Această funcție mă onorează, mai ales că sunt cel mai tânăr prefect din țară, având susținerea prefecților cu experiență în această funcție, care mi-au acordat încredere. Voi deține această funcție până în luna iunie, când vor fi organizate alegeri generale la APSR, pentru funcțiile de președinte, secretar general și vicepreședinți”, a declarat prefectul Eduard Popica.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a avut mai multe întâlniri la Brașov. Una dintre ele a fost cu reprezentanții Autorității Electorale Permanente (AEP), unde s-a discutat despre pregătirea alegerilor europarlamentare din data de 26 mai 2019.

”În cadrul întâlnirii au fost stabilite atribuțiile și sarcinile care revin Autorității Electorale Permanente și Instituțiilor Prefectului în pregătirea, organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European din anul 2019. Totodată, Guvernul a dispus măsuri pentru securizarea votului și pentru prevenirea votului ilegal. Numărătoarea votului va fi înregistrată neîntrerupt audio-video și procesele-verbale din fiecare secție de votare pentru consemnarea rezultatelor voturilor vor fi fotografiate și trimise către Biroul Electoral Central de către operatorii de calculator din fiecare secție de votare”, a declarat prefectul Eduard-Andrei Popica.

Au urmat discuții cu comisar șef Florin Catană, șeful Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), și comisar șef Mirel Toancă, director al Direcției Generale de Pașapoarte (DGP), pe marginea problemelor cu care se confruntă cele două direcții la nivelul fiecărui județ.

”La Brașov am mai avut o întâlnire cu domnul Adrian Petcu, secretar de stat MAI, și conducerea Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului din MAI, unde am discutat despre problemele punctuale pe care le întâmpinăm în activitatea serviciilor din fiecare Instituție a Prefectului în parte”, a mai spus prefectul Eduard-Andrei Popica. (G.P)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: