Home / Justitie / Cetățean din Republica Moldova, depistat că muncea ilegal la o firmă din județ

Cetățean din Republica Moldova, depistat că muncea ilegal la o firmă din județ

Polițiștii din cadrul Biroul pentru Imigrări al județului Vaslui au depistat un bărbat de 32 de ani din Republica Moldova, care lucra ilegal la o societate comercială din județ.

Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al județului Vaslui, au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii muncii nedeclarate a străinilor, ocazie cu care, la punctul de lucru al unei societăți comerciale, au depistat un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Republica Moldova, care desfășura activități lucrative fără a îndeplini condițiile legale. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că străinul nu avea drept de muncă la societatea comercială controlată, respectiv nu deținea aviz de angajare. Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au luat măsura îndepărtării sub escortă de pe teritoriul României a cetățeanului străin, iar la ieșirea din țară a fost aplicată interdicția de a mai intra pe teritoriul țării noastre pe o perioadă de șase luni, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui, într-un comunicat de presă.

Totodată, societatea comercială a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 10.000 lei, pentru primirea la muncă a unui străin fără aviz de angajare, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 25 din 26 august 2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României. (G.P)

About Tehno Redactor

x

Check Also

A vrut să fure 400 lei de la un vasluian, pe care l-a amenințat cu cuțitul

Este pățania unui tânăr de ...

”Ziua Porților Deschise” la ISU Vaslui, la împlinirea a 171 ani de la bătălia din Dealul Spirei

Cele șase unități ale Inspectoratului ...

VIDEO A tăiat gâtul unui necunoscut pentru… nimic

De o moarte violentă a ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: