Google+
Home » Social » Vasluienii sunt atrași cu premii în valoare de 3.000 de lei pentru a promova alegerile europene

Vasluienii sunt atrași cu premii în valoare de 3.000 de lei pentru a promova alegerile europene

Europe Direct Vaslui și Consiliul Județean Vaslui, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui și Muzeul Județean “Ștefan cel Mare” Vaslui, invită toți vasluienii care consideră că au talent în domeniul artistic, să participe la concursul de afișe “PEntru EUropa” și să-i convingă pe cei din jur să meargă la vot pe data de 26 mai 2019.

“În perioada 23 – 26 mai 2019, toți cetățenii adulți din statele membre ale UE vor avea ocazia să își aleagă reprezentanții în Parlamentul European. Alegerile europene din mai 2019 vor avea un impact direct asupra vieții fiecăruia dintre noi. Ele vor decide cum va acționa Europa în următorii ani pentru a răspunde preocupărilor noastre legate de locurile de muncă, de afaceri, securitate, migrație și schimbările climatice. Deoarece Europa este a noastră, a tuturor, ar trebui să luăm aceste decizii împreună. Așa că nu este important să votezi doar tu, ci și familia, prietenii, vecinii și colegii tăi”, menționează într-un comunicat de presă Europe Direct Vaslui.

Persoanele interesate pot trimite, până la data de 6 mai 2019, la adresa europedirectvaslui@cjvs.eu, maxim trei afișe prin care să promoveze alegerile europene, într-un mod cât mai creativ și cu un impact cât mai mare. Sunt acceptate diferite tehnici în realizarea afișelor, cu singura condiție ca acestea să conțină obligatoriu:

a) data alegerilor europene: 26 mai 2019;

b) hashtagul alegerilor europene: #dedataastavotezeu;

c) cuvintele: alegeri europene;

d) în partea de sus și jos câte un chenar gol de câte 5 cm/înălțime fiecare, pe toată lățimea afișului, pentru ca Organizatorii să poată introduce ulterior logo-urile proprii.

În cadrul acestui concurs vor fi premiate 2 persoane. Un câștigător va fi desemnat prin intermediul paginii de Facebookwww.facebook.com/EuropeDirectVaslui, în baza numărului de like-uri primite pentru afișele înscrise, iar al doilea câștigător va fi desemnat de către un juriu desemnat de Organizatori. Premiile vor consta în obiecte, în valoare totală de 3.000 lei.

Informații suplimentare sunt disponibile în Regulamentul concursului, publicat pe www.europedirectvaslui.ro. (G.P)

About Tehno Redactor

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: