Home / Administratie / Mobilizare generală – Lucrările la drumul strategic în valoare de 222 milioane lei încep în iunie

Mobilizare generală – Lucrările la drumul strategic în valoare de 222 milioane lei încep în iunie

Conducerea Consiliului Județean Vaslui dă asigurări că lucrările la drumul strategic vor începe în luna iunie 2019. În prezent, firmele care au câștigat licitația pentru proiectare sunt în teren, urmând ca după realizarea proiectului să fie obținute avizele și autorizațiile necesare demarării lucrărilor. Execuția investiției va începe pe toate cele trei tronsoane ale drumului.

“Investiția necesită lucrări complexe și vom avea mult de lucru. Nu este un drum ușor de realizat”, a spus Ciprian Trifan, vicepreședintele CJ Vaslui.

Valeriu Caragață, administrator public al județului Vaslui, a spus că firmele care au câștigat licitația pentru proiectare sunt în teren și lucrează în ritm accelerat pentru finalizarea proiectului. “Am semnat contractele de proiectare și execuție în luna ianuarie 2019, iar firmele au la dispoziție cinci luni pentru a definitiva proiectarea. După finalizarea proiectului urmează ca și Consiliul Județean Vaslui să emită autorizația de construire, iar din luna iunie să începem lucrările pe toate cele trei tronsoane ale drumului. Investiția trebuie finalizată până în anul 2022”, a spus Valeriu Caragață.

La rândul lui, Ciprian Trifan, vicepreședintele CJ Vaslui, a spus că imediat după ce proiectarea va fi finalizată se va trece la obținerea avizelor și începerea lucrărilor: “Finanțarea este asigurată, la fel și prestatorii și sper să ne apucăm de lucru în cel mai scurt timp. Începând cu al doilea semestru al acestui an se va începe execuția drumului strategic. Vrem ca în acest an să se vadă că se lucrează pe aceste tronsoane de drum. Investiția necesită lucrări complexe și vom avea mult de lucru. Nu este un drum ușor de realizat”.

Investiție de peste 200 milioane lei

Proiectul drumului strategic are o valoare totală de 222.001.842 lei, din care finanțarea nerambursabilă se ridică la suma de 213.074.058 lei, iar suma de 8.927.783,72 lei este cofinanțarea asigurată de județul Vaslui.

Proiectul “Reabilitare și Modernizare Drum Strategic Județean Bârlad-Laza-Codăești” (DJ 245, DJ 245 M, DJ 247, DJ 246) are ca sursă de finanțare Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020. Perioada de implementare a investiție este 30 decembrie 2017 – 30 iunie 2022.

Investiția constă în reabilitarea și modernizarea unui număr de patru drumuri județene pe o distanță de 82,649 kilometri; lungime de pistă de biciclete nou construită – 1.710 metri; lungime trotuare pietonale modernizate/realizate – 23.460 metri liniari; stații de transport public construite/modernizate – 24; poduri noi – 7; poduri reabilitate – 6; podețe noi pentru scurgerea apelor -15; înlocuirea podețelor existente cu podețe noi – 127; reparații la podețele existente – 62; amenajarea trecerii la nivel cu calea ferată – 1.

În cursul lunii ianuarie 2019, au fost semnate contractele de proiectare și execuție a lucrărilor pentru fiecare lot în parte: lotul 1 – SC SORAGMIN SRL, cu o valoare totală de 50.431.456,26 lei (fără TVA); lotul 2 – SC SORAGMIN SRL, cu o valoare totală de 20.289.528,96 lei (fără TVA); lotul 3 – Asocierea SC TEHNIC ASIST SRL – SC TASS INFRA LOGISTIC SRL – SC PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL – SC DRUM POD INVEST SRL, cu o valoare totală de 65.252.188,16 lei (fără TVA).

About Tehno Redactor

x

Check Also

CJ Vaslui achită datorii de 1,9 milioane lei ale Spitalului Județean de Urgență

de Dănuț CIOBANU Spitalul Județean ...

Municipiul Vaslui, gazda unui nou festival, cel al ”Zilelor teatrului tânăr”

Municipiul Vaslui va fi, la ...

Nouă comune vor primi 1,7 milioane de lei din fondul de rezervă al CJ Vaslui

de Dănuț CIOBANU CJ Vaslui ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: