Home / Administratie / Banii pe 2019! – CJ Vaslui a calculat sumele care vor fi repartizate pentru echilibrarea bugetelor locale
Ciprian Trifan

Banii pe 2019! – CJ Vaslui a calculat sumele care vor fi repartizate pentru echilibrarea bugetelor locale

de Dănuț CIOBANU

Consiliul Județean Vaslui va aproba, săptămâna viitoare, proiectul de hotărâre privind echilibrarea bugetelor locale pe anul 2019. În aceste zile, conducerea CJ-ului se consultă cu reprezentanții consiliilor locale, în ceea ce privește necesarul de fonduri pentru fiecare UAT. În baza formulei primite de la ANAF, au fost calculate sumele care vor fi repartizate bugetului CJ Vaslui și UAT-urilor din impozitul pe venit și TVA.

Consiliul Județean (CJ) Vaslui a început să lucreze la echilibrarea bugetelor unităților administrative teritoriale (UAT) pe anul 2019. În cursul zilei de ieri Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a transmis la CJ Vaslui formula de calcul, conform căreia se vor face repartizările de resurse financiare.

În acest an, CJ Vaslui repartizează din impozitul pe venit cota de 17,5% pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor. Din impozitul pe venit județul Vaslui primește suma de 32.349 mii lei, din care bugetul CJ vaslui primește 16.082 mii lei, iar UAT-urile 16.267 mii lei.

Din cotele defalcate din taxa pe valoarea adaugată județul Vaslui a primit 445.563 mii lei, din care bugetul CJ Vaslui primește 173.122 mii lei, iar UAT-urile suma de 272.439 mii lei.

De asemenea, județul Vaslui primește pentru drumurile județene și comunale 20.398 mii lei, fonduri care vor fi repartizate de CJ vaslui pentru fiecare UAT.

Primarii, chemați la consultări

Ciprian Trifan, vicepreședintele CJ Vaslui, a spus că săptămâna viitoare consilierii județeni vor avea pe masă proiectul de hotărâre privind echilibrarea bugetelor locale. Ulterior, după aprobare, hotărârea va fi transmisă la ANAF și urmeză ca fiecare UAT să își primească sumele aferente.

Formula de acordare a sumelor de la bugetul consolidat al statului este mai complicată. O parte din bani se acordă UAT-urilor prin CJ Vaslui, iar alte fonduri se transmit de către ANAF direct localităților în baza unor formule. În aceste zile noi avem consultări cu reprezentanții consiliilor locale, pentru a vedea care este necesarul de finanțare pentru fiecare comunitate. Vom merge cu proiectul de hotărâre privind echilibrarea bugetelor pentru a fi aprobat în ședința ordinară a CJ-ului. Lucrăm toți sub presiunea timpului, pentru că vrem să avem cât mai repede aprobate bugetele. În acest fel nu ne vom mai desfășura activitatea sub restricția de a cheltui doar 1/12 din bugetul pe anul trecut, vom putea da drumul la investiții și la alte proiecte”, a spus Ciprian Trifan.

După aprobarea hotărârii privind echilibrarea, CJ Vaslui va începe întocmirea bugetului județului pentru acest an. De asemenea, în paralel, UAT-urile vor putea să își realizeze bugetele dispunând de sumele repartizate de CJ Vaslui, de către ANAF și sumele realizate din venituri proprii.

Bugetul a fost promulgat pe 15 martie 2019

Vineri, 15 martie, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea bugetului pe 2019. Reamintim că Președintele României a retrimis, vineri, 8 martie 2019, bugetul de stat la Parlamentul României pentru reexaminare, după ce Curtea Constituțională a respins sesizarea de neconstituționalitate. Președintele statului a acuzat faptul că alocarea resurselor bugetare se bazează pe prognoze economice nerealiste.

Legea bugetului de stat pe anul 2019 a fost trimisă spre promulgare președintelui în data de 20 februarie 2019. În temeiul art. 146 lit. a) din Constituție, în data de 22 februarie 2019, Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituțională, iar în data de 6 martie 2019 instanța constituțională a constatat că legea este constituțională.

About Tehno Redactor

x

Check Also

Criza de constructori lovește și în proiectul Centrului Cultural Județean

de Dănuț CIOBANU Lucrările la ...

Vasile Ioniță, liderul Sindicatului din Transurb Vaslui, intră în greva foamei

de Dănuț CIOBANU De vineri, ...

Preluarea serviciului de salubritate de către noul operator intră în linie dreaptă, la Bârlad

Primăria Bârlad va pune la ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: