Google+
Home » Social » ABA Prut – Bârlad marchează Ziua Mondială a Apei

ABA Prut – Bârlad marchează Ziua Mondială a Apei

Administrația Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Vaslui, organizează în aceste zile evenimente în școli și acțiuni de ecologizare pentru a marca Ziua Mondială a Apei. În parteneriat cu Penitenciarul Vaslui, mâine va avea loc o acțiune de ecologizare a râului Delea, unde vor participa 15 deținuți și angajați ai SGA Vaslui. Totodată au avut loc în această perioadă și prezentări despre importanței apei în natură la școli și licee din Vaslui.

Societatea modernă în care trăim este datoare să se mobilizeze pentru a face față numeroaselor provocări, dintre care cele mai serioase privesc calitatea și cantitatea resurselor de apă. De asemenea în vederea protecției apei și a sănătății publice este necesară asigurarea furnizării colectării, canalizării și epurării apelor uzate provenite din aglomerările umane”, precizează reprezentanții ABA Prut – Bârlad într-un comunicat de presă.

În acest an Organizația Națiunilor Unite (ONU) a lansat cu ocazia Zilei Mondiale a Apei campania Apă Pentru Toți. Nu lăsăm pe nimeni în urmă”. Scopul acestei campanii este de a constientiza toată lumea că apa este un drept vital. Accesul la apă reprezintă pilonul de bază al sănătății publice și, prin urmare, este esențială pentru dezvoltarea durabilă și pentru o lume stabilă și prosperă. La nivel global, nu putem progresa ca societate, atât timp cât un asemenea număr de oameni trăiesc fără o sursă sigură de apă.

Ziua Mondială a Apei este sărbătorită de 26 de ani la data de 22 martie și vizează concentrarea atenției asupra importanței apei. În anul 1992, Organizația Națiunile Unite asupra Mediului Înconjurător de la Rio de Janeiro a decis prin rezoluția 47/193, ca toate țările să dedice în fiecare an, o zi în care oamenii să conștientizeze că apa este una din resursele indispensabile vieții. (G.P)

About Tehno Redactor

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: