Google+
Home » Sport » Meci de fotbal spectaculos la Bârlad

Meci de fotbal spectaculos la Bârlad

Atletic Club Bârlad va primi astăzi, de la ora 15.30, pe stadionul Fepa, vizita celor de la Flacăra Muntenii de Sus, în ce se anunță a fi cea mai aprigă dispută din etapa a II-a a Cupei României, pe culoarul Ligii a IV-a. Ambele echipe sunt în mare formă, obținând victorii importante în etapa trecută din campionat și cum se joacă într-o singură manșă e de așteptat ca ambele echipe să se întrebuințeze serios.

Atletic Club Bârlad a învins fără emoții în deplasarea de la Juventus Fălciu, scor 1 – 5. Flacăra Muntenii de Sus a avut un meci mult mai disputat, însă în fața unui adversar mult mai puternic. A reușit o victorie în extremis, scor 2 – 3 în deplasare la FC Vulturești.

Cele două au demonstrat apetitul ofensiv și în confruntarea directă din turul Ligii a IV-a, când au remizat, scor 2 – 2.

Tot astăzi Cupa României mai programează disputa dintre Juventus Fălciu și CSM FC Vaslui, meci care va începe la ora 19.00. Cei din Fălciu par a nu avea nicio șansă, pentru că galben – verzii au defilat în weekend, când au învins-o pe Sporting Bârlad, cu 8 – 0. CSM FC Vaslui a învins-o de două ori în acest sezon pe Juventus Fălciu, scor 2 – 1 și 4 – 0. Meciurile nu se joacă totuși pe hârtie, lucru care s-a văzut în confruntarea dintre FC Rapid Brodoc și Pajura Huși, când prima, echipă aflată pe loc de play-out, s-a calificat surprinzător mai departe în detrimentul ocupantei locului trei din Liga a IV-a. Cei din Brodoc au învins atunci cu 2 – 1. În semifinalele Cupei României va mai participa cea mai bună echipă de pe culoarul Ligii a V-a, unde mai sunt de disputat două etape. (George PROCA)

About Tehno Redactor

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: