Google+
Home » Administratie » Coșmarul locuitorilor din comuna unde transportatorii nu-și termină cursele din cauza gropilor și a noroiului

Coșmarul locuitorilor din comuna unde transportatorii nu-și termină cursele din cauza gropilor și a noroiului

de Dănuț CIOBANU

La fel ca și în anii trecuți, topirea zăpezilor din această primăvară a făcut impracticabile pentru circulație numeroase segmente de drumuri județene și comunale din județul Vaslui. Cei mai afectați de infrastructura deplorabilă sunt cetățenii, care în unele cazuri nu au mai beneficiat de transportul public. Mari probleme cu infrastructura de coșmar au și firmele de transport public și conducătorii auto, care își strică mașinile pe drumuri pline de gropi și mocirlă.

Comuna Bogdănești este una din localitățile unde transportatorul din zonă nu și-a mai făcut cursele până la capăt de linie, din cauza drumului neasfaltat.

„Din momentul în care se termină asfaltul pentru cetățeni e un calvar, pentru că transportatorul nu-și face cursa până la capăt. Oamenii sunt văduviți și avem memorii trimise la Consiliul Județean Vaslui. Tot satul a semnat cererea, să vină și la ei transportul să se poată duce la spital, la Bârlad. Transportatorul merge după bunul plac. Dacă e drumul bun se duce până la capăt de linie conform contractului, când nu e, nu se duce. Dar noi, în fiecare zi, fie pe ploaie fie pe ninsoare mergem să ducem copiii, această este realitatea”, a spus Ioan Dorobanțu, primarul comunei Bogdănești.

 

Circulație de groază prin Drăgești

Un alt drum pe care circulația este un dezastru pentru conducătorii auto este DJ 248 A care trece prin comuna Todirești, pe direcția Drăgești – Sofronești. Drumul care trece prin cele două localități până la limita cu județul Iași nu este asfaltat, iar primăvara drumul din piatră este invadat de gropi, apă și mâl. „În timpul primăverii se fac multe gropi pe acest drum din piatră, care se umplu cu apă. Se circulă foarte greu. Eu am luat legătura cu cei de la SC Lucrări Drumuri și Poduri Vaslui și au venit în aceste zile și au dat cu grederul, au îndreptat drumul și au mai pus piatră. Drumul urmează să fie asfaltat prin PNDL 2. Am înțeles că acum se face proiectarea și sperăm ca lucrările de asfaltare să înceapă în acest an. De-a lungul timpului, noi am făcut demersuri la CJ Vaslui pentru asfaltarea acestui tronson de drum. Acum e mai bine de circulat pe acest drum, însă iarna și primăvara circulația este dificilă”, a spus Petrică Simiuc, primarul comunei Todirești.

 

Sate izolate din cauza drumurilor

Tot din cauza drumurilor proaste, unele comunități din județul Vaslui au rămas izolate de lume în iarna trecută. Într-o astfel de situație au fost satele Popești și Tulești din comuna Dragomirești, care din cauza drumurilor impracticabile au rămas izolate de restul comunei.

„Cele două comunități sunt izolate din cauză că drumurile de acolo au fost afectate de inundații. Localitățile au peste 800 de locuitori, iar copiii de acolo merg zilnic pe jos mai mulți kilometri prin frig și ploaie până la Școala din Rădeni, deoarece pe acele drumuri nu putem băga un microbuz școlar. După asfaltarea celor aproximativ 6 kilometri de drum, în aceste localități vor avea acces și mașinile de pompieri, salvarea, mașinile de transport public”, a spus Dănuț Iacob, primarul comunei Dragomirești.

În prezent, județul Vaslui are în componență 51 de drumuri județene, cu o lungime totală a drumurilor de 940 de kilometri.

Situația drumurilor județene este următoarea: 345,9 kilometri cu beton asfaltic, 20,4 kilometri cu beton de ciment, 109,7 kilometri cu îmbrăcăminte asfaltică ușoară, 342 kilometri de drumuri pietruite și 121,9 kilometri de drumuri județene din pământ.

Conducerea CJ Vaslui a promis că va demara o campanie de reabilitare a drumurilor județene cu probleme, iar o mare parte din aceste artere de circulație vor fi asfaltate prin proiectele finanțate prin PNDL 2 2014-2020.

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: