Home / Administratie / Decizia Gărzii de Mediu Vaslui în legătură cu miile de familii ce riscă amenzi din cauza neracordării la sistemul de canalizare

Decizia Gărzii de Mediu Vaslui în legătură cu miile de familii ce riscă amenzi din cauza neracordării la sistemul de canalizare

Mii de familii din județul nostru care locuiesc în sate cu sisteme de canalizare riscă amenzi de până la 4.000 de lei dacă în perioada următoare nu se vor racorda la rețele de preluare a apelor uzate, așa după cum îi obligă legea. Garda de Mediu Vaslui va merge, deocamdată, pe prevenție, iar la semnalul dat de la nivel central, va trece la aplicarea de sancțiuni pecuniare.

Reprezentanții Gărzii de Mediu Vaslui susțin că autoritățile locale din cele 81 de comune și cinci orașe vasluiene au fost somate încă de anul trecut să facă o inventariere a locuințelor neracordate la rețelele de canalizare. Potrivit acestei situații, la nivelul județului există nu mai puțin de 20.376 de locuitori neracordați la canalizare în cele 16 unități administrativ teritoriale comunale, respectiv Rebricea, Boțești, Vulturești, Laza, Pușcași, Ștefan cel Mare, Oșești, Tutova, Pădureni, Fălciu, Perieni, Băcești, Hoceni, Deleni, Bogdănești și Costești, care au astfel de sisteme, inclusiv cu stații de epurare. De partea cealaltă, doar 4.626 de utilizatori sunt branșați la reațeaua de ape uzate din comune.

De la începutul acestei luni, comisarii Gărzii de Mediu Vaslui au început un control tematic în fiecare comună și oraș unde există rețele de canalizare tocmai pentru a le reaminti autorităților de responsabilitățile pe care le au, printre care și aceea de ”a urmări, de a controla și a supraveghea modul în care se realizează serviciile de utilități publice, modul de respectare și de îndeplinire a obligațiilor contractuale asumate de operatori, inclusiv în relația cu utilizatorii”. Prin documentul pe care vor trebui să-l semneze atunci când comisarii de mediu vor veni în control, primarii sunt înștiințați că ”utilizatorii, persoane fizice sau juridice, inclusiv cei care au sisteme proprii de alimentare cu apă, au obligația de a se racorda la sistemele publice de canalizare existente sau nou-înființate, dacă aceștia nu dețin stații de epurare avansată care respectă condițiile de descărcare a apelor epurate în mediul natural”. Cei care nu se vor conforma, riscă amenzi cuprinse între două și patru mii de lei.

Până ajungem să amendăm, prevenim. Nu rezolvăm nimic cu sancțiunile pecuniare. O să fie o perioadă de aducere la cunoștință. Garda Națională de Mediu va stabili, fiind o politică unitară, când se va trece la aplicarea de amenzi”, ne-a declarat șeful Gărzii de Mediu Vaslui, Cristian Laic.

La nivelul județului Vaslui, până la această dată, sunt autorizate, din punct de vedere al respectării condițiilor de mediu, un număr de 16 unități administrativ teritoriale comunale, la care se mai adaugă și patru orășenești, excepție făcând Negreștiul, unde stația de epurare este încă în execuție. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Vasile Pavăl a trasat noile direcții de dezvoltare ale municipiului Vaslui în anul 2020

de Dănuț CIOBANU Primăria Vaslui ...

Peste 5.700 de beneficiari de ajutoare de lemne pentru încălzirea locuinței în această iarnă în județ

Peste 5.700 de familii ori ...

Magazinul unui fost polițist din Vaslui, distrus de un incendiu

Magazinul unui fost polițist din ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: