Home / Social / Miei pentru Paște! Peste 50.000 de miei își așteaptă cumpărătorii în stânele vasluiene, iar oierii au stabilit și prețurile

Miei pentru Paște! Peste 50.000 de miei își așteaptă cumpărătorii în stânele vasluiene, iar oierii au stabilit și prețurile

În saivanele crescătorilor de ovine din județul Vaslui sunt fătați peste 200.000 de miei. Circa 50.000 de miei vor fi sacrificați pentru Sărbătorile de Paște, iar alți 50.000 de miei vor fi păstrați de fermieri pentru prăsilă. Restul mieilor vor fi vânduți la export de oierii vasluieni.

Pentru Sărbătorile de Paște, crescătorii de ovine estimează că prețul la miei va fi de 22 lei/kilogramul în carcasă.

“Mieii care vor fi sacrificați pentru Paște vor fi comercializați în județul Vaslui și județul Iași. Cam jumătate din mieii sacrificați vor ajunge în piețele din Iași. Un miel este cel mai bine de tăiat când are greutatea între 8 și 10 kilograme. În acest an, Paștele este mai târziu, mieii vor avea atunci între 8 și 20 kilograme, iar populația va avea de unde să aleagă. Pentru export, mieii sunt livrați în țările arabe. Animalele sunt transportate la Constanța, unde sunt ferme de carantină, iar de acolo pleacă la export. Zilele acestea au plecat la export patru tiruri cu miei, la un preț de 12,5 lei/kilogramul în viu. După sărbători, mieii vor mai crește, iar prețurile pentru export se vor stabiliza între 9 și 10 lei/kilogram“, ne-a spus Ion Agafiței, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine “Ovismold” Vaslui .

În județul Vaslui sunt mai multe abatoare de sacrificat miei la Vaslui, Bârlad și Huși. În prezent, în județul Vaslui efectivele de ovine se ridică la 300.000 de capete, iar la caprine la 150.000 de capete. (Dănuț CIOBANU)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Vezi în ce localități vasluiene se va sista curentul electric în această săptămână

Ca de obicei și în ...

Cei doi frați dispăruți în Banca au fost găsiți. Aceștia au fost duși la spital

Cei doi frați de 11 ...

Doi frați de 11 și 13 ani, dispăruți de șase zile de la o stână din Banca

Doi copii care locuiau împreună ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: