Google+
Home » Social » Unirea Basarabiei cu România, marcată la Muzeul Județean ,,Ștefan cel Mare” Vaslui

Unirea Basarabiei cu România, marcată la Muzeul Județean ,,Ștefan cel Mare” Vaslui

Muzeul Județean ,,Ștefan cel Mare” Vaslui, aflat sub egida Consiliului Județean Vaslui, organizează miercuri, începând cu ora 11:30, o serie de activități cultural-științifice dedicate Unirii Basarabiei cu România de la 27 martie 1918.

Activitățile vor debuta cu vernisajul expoziției „Martirii Marii Uniri. Destinele Unei Generații De Excepție”, ce se va desfășura în Sala Multimedia a muzeului. Expoziția este organizată de Asociația Identitate Culturală Contemporană și va fi prezentată de dr. Liviu Țăranu, consilier superior de la C.N.S.A.S. București și Mihai Floroiu din partea Asociației Identitate Culturală Contemporană, coordonatorul acestei expoziții.

Începând cu ora 12 va avea loc Conferința „Unirea Basarabiei cu România”, în Sala „Arta” a muzeului. Această manifestare cultural – științifică se înscrie în Programul Național „Centenarul Marii Uniri – 2019”, fiind dedicată actului istoric al Unirii Basarabiei cu România de la 27 martie 1918. Conferința are ca scop principal aducerea în prim-plan a evenimentelor și marilor personalități care au contribuit la unirea acestei provincii românești cu Țara-Mamă, dar și la trezirea conștiinței naționale a poporului român. Conștientizarea publicului larg asupra semnificației și importanței acestui act istoric ne ajută să înțelegem modul în care s-a înfăptuit statul național unitar român.

În deschiderea conferinței, pentru a da și mai mult contur acestui eveniment, preot dr. Florin Țuscanu va prezenta cartea lui Visarion Puiu, intitulată Glas în Pustie (ediția a II-a, Editura Cetatea Doamnei, Piatra Neamț, 2019).

Evenimentul va continua cu susținerea de către invitați a unor interesante comunicări. – Preot dr. Florin Țuscanu, de la Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, va vorbi despre „Visarion Puiu – Episcop al Hotinului (1923-1935)”

Dr. Liviu Țăranu, de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, va vorbi despre „Membri de frunte ai Sfatului Țării de la Chișinău în documentele Securității”. – Dr. Constantin Corneanu, de la Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, va vorbi despre „Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918). Lecțiile trecutului și geopolitica prezentului”.

Organizatorii evenimentului sunt prof. dr. Ramona-Maria Mocanu, director al Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui și muzeograful Oana Ambrosă, de la aceeași instituție. (G.P)

About Tehno Redactor

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: