Home / Justitie / O agentă a IPJ Vaslui a primit Emblema de Onoare a Ministerului de Interne pentru participarea la misiuni internaționale

O agentă a IPJ Vaslui a primit Emblema de Onoare a Ministerului de Interne pentru participarea la misiuni internaționale

Luminița Drăgușanu, agent principal în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui, a primit ieri, cu ocazia Zilei Poliției Române, Emblema de Onoare din partea Ministerului de Interne, pentru participarea la misiuni internaționale

“Am început misiunile de patrulare la sfârșitul anului 2014. Am efectuat un număr de cinci misiuni de patrulare în Paris, iar ulterior am efectuat o misiune de specialist suport operativ. Am ajutat polițiștii francezi să identifice persoanele de origine română, care au comis diferite infracțiuni atât în Paris cât și în departamente care țin de oraș. A fost o onoare să-mi reprezint țara cu prilejul acestor misiuni, iar această distincție reprezintă încununarea muncii depuse până acum”, a declarat Luminița Drăgușanu.

În cadrul manifestărilor dedicate împlinirii a 197 de ani de la înființarea Poliției Române au fost acordate două distincții polițistul anului, pentru comisar Florin Graur de la Serviciul de Investigații Criminale și pentru agentul Gabriel Olaru, angajat în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, pentru activitatea depusă în cursul anului 2018. Totodată, au fost avansați în grad la termen 94 de polițiști, dintre care patru ofițeri și 90 de subofițeri.

Anul acesta, cu ocazia Zilei Poliției Române, în județul Vaslui au fost prezente două delegații de polițiști din Republica Moldova, care au participat la toate acțiunile organizate de IPJ.

“Zilele acestea, împreună cu colegii noștri din cadrul Serviciului Rutier Vaslui am participat la mai multe evenimente. Am constatat că și la dumneavoastră, la fel ca în Republica Moldova, cauzele care duc la producerea accidentelor rutiere sunt cam aceleași. Am luat ca exemplu împărțirea vestelor reflectorizante care asigură o mai bună vizibilitate bicicliștilor, căruțașilor și pietonilor.(…) A fost o onoare să ne aflăm și astăzi aici aici alături de colegii noștri, într-o zi atât de importantă pentru ei. Le dorim tuturor colegilor noștri din Poliția Română și în special celor din cadrul IPJ Vaslui ca activitatea să le aducă numai satisfacții”, a declarat Pavel Apostu, din cadrul Inspectoratului Național de Patrulare din Republica Moldova.

La rândul său, șeful IPJ Vaslui, Doru Gabriel Panțiru, a afirmat că participarea polițiștilor moldoveni la acțiunile organizate cu ocazia zile Poliției Române a reprezentat un schimb de experiență benefic pentru toți cei implicați. (G.P)

About Tehno Redactor

x

Check Also

”Trei ceasuri rele” pentru mai mulți copii și bătrâni din județ, victime ale unor accidente

Mai mulți copii și bătrâni ...

O bârlădeancă a fost furată la ea în casă de o escroacă ce se dădea reprezentanta unei asociații umanitare

O femeie de 87 de ...

Ce trebuie să știe tinerii vasluieni care vor să aleagă cariera de polițist

Cei care doresc să îmbrace ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: